Edemul Osos al Genunchiului: Cauze, Simptome și Cele Mai Eficiente Tratamente

Edemul osos al genunchiului – ce este, cauze, simptome și tratament

1. Ce este edemul osos al genunchiului?
2. Clasificarea edemului osos
3. Simptomele edemului osos la genunchi
4. Diagnostic și investigații
5. Tratamentul edemului osos al genunchiului
6. Terapia cu oxigen hiperbaric în tratamentul edemului osos la genunchi
7. Cum poți preveni apariția edemului osos la genunchi

La primirea unui rezultat RMN care menționează „edem osos” la genunchi, mulți pacienți se întreabă ce înseamnă acest diagnostic și cât de grav este. Edemul osos al genunchiului, cunoscut și ca edem al măduvei osoase, reprezintă o acumulare de lichid și inflamație în interiorul osului, mai exact în spațiul măduvei osoase​. Această modificare este vizibilă în special pe imaginile de rezonanță magnetică (RMN) și semnalează adesea o suferință a osului subcondral (porțiunea de os de sub cartilaj).

Vestea bună este că, de multe ori, edemul osos este o afecțiune autolimitantă, adică poate să se amelioreze de la sine, însă necesită totuși evaluare medicală și, uneori, tratament, mai ales din cauza durerii asociate.

Ce este edemul osos al genunchiului?

Edemul osos reprezintă acumularea anormală de lichid în interiorul osului, în măduva osoasă. Practic, zonele afectate apar la RMN ca „pete” mai albicioase (hiperintense) în os, semn că țesutul osos este congestionat cu lichid și sânge, de obicei în urma unui microtraumatism sau a unei inflamații. Important de reținut este că edemul osos nu este același lucru cu edemul obișnuit al țesuturilor moi (umflătura la nivelul pielii sau mușchilor); în cazul edemului măduvei osoase, fluidul se acumulează în spațiile interioare ale osului și nu produce întotdeauna o umflătură vizibilă la exterior. Termenul poate suna îngrijorător, dar el descrie mai degrabă un semn imagistic decât o boală în sine​. Cu alte cuvinte, edemul osos este o constatare la RMN ce indică existența unei leziuni sau a unui stres la nivelul osului, având cauze variate despre care vom discuta imediat.

Edemul osos la genunchi apare, așadar, când osul din componenta genunchiului (femur, tibie sau rotulă) suferă o perturbare, precum un șoc mecanic, o scădere temporară a circulației sangvine sau o inflamație – iar ca răspuns, lichidul se strânge în acea zonă a măduvei osoase. Această modificare este relativ frecvent întâlnită la nivelul articulațiilor membrelor inferioare (șold, genunchi, gleznă) și adesea poate trece neobservată clinic, fiind descoperită întâmplător la un RMN de rutină​. Totuși, în funcție de cauză și amploare, edemul osos poate provoca dureri intense și limitarea mișcărilor.

Clasificarea edemului osos

Medicii împart adesea edemele osoase în două categorii: edem osos primar (cunoscut și ca sindrom de edem medular idiopatic, care apare fără o cauză aparentă) și edem osos secundar, care rezultă dintr-o altă afecțiune sau leziune preexistentă. Indiferent de tip, este esențial ca un specialist să evalueze corect situația, deoarece edemul în sine poate fi un semn al unei probleme subiacente ce necesită tratament (de exemplu o microfractură, o contuzie sau debutul unei osteonecroze).

Edemul osos primar (sindromul de edem medular idiopatic)

Edemul osos primar este o afecțiune rară în care apare durere și edem în măduva osoasă fără o cauză clară identificată (nu există fractură, artroză avansată sau altă boală evidentă)​. Acest sindrom este denumit uneori osteoporoză tranzitorie sau edem medular tranzitoriu, deoarece are caracteristica de a se remite spontan după o perioadă de timp. Afectează predominant membrele inferioare și a fost descris inițial la femei însărcinate în trimestrul al III-lea și la bărbați de vârstă mijlocie.

De altfel, statisticile arată că sindromul de edem medular (primar) apare în 98% din cazuri la nivelul oaselor membrelor inferioare și mult mai rar la nivelul celor superioare​. Sunt mai predispuși bărbații între 30–60 de ani (într-un raport de circa 3:1 față de femei) și femeile tinere (20–40 de ani), precum și femeile însărcinate, așa cum am menționat​.

De ce apare? Nu se cunosc pe deplin cauzele, însă unele studii au asociat această condiție cu tulburări metabolice (de exemplu deficit de vitamina D) sau factori vasculari (circulație deficitară, microtromboze locale)​. În esență, osul afectat trece printr-un episod de pierdere temporară a densității și acumulare de lichid, ceea ce provoacă durere. Vestea bună este că edemul osos primar are caracter tranzitoriu: în mod clasic, evoluează în trei faze clinice:

• prima lună: durere inițială și limitarea funcției membrului;
• următoarele 1–2 luni: durerea se agravează și atinge un maxim;
• după 3–6 luni: simptomele încep să se amelioreze treptat și edemul se resoarbe de obicei complet.

Această evoluție spontan favorabilă nu înseamnă însă că pacientul trebuie să sufere în tot acest timp, tratamentele simptomatice (pentru durere) și de suport pot grăbi recuperarea și ameliora calitatea vieții, după cum vom vedea. Important este și diagnosticul corect, pentru a exclude alte cauze mai grave care pot mima sindromul de edem osos.

Edemul osos secundar (cauze cunoscute)

Mult mai des întâlnit este edemul osos secundar, adică acela care apare ca urmare a unei alte probleme. Edemul osos în sine, în acest context, este un simptom sau o consecință a unei leziuni sau boli subiacente. Vom detalia în continuare cele mai frecvente cauze și factori de risc care pot duce la apariția edemului osos la genunchi:

Traumatisme și contuzii la genunchi

Loviturile directe sau căderile pe genunchi pot produce așa-numitele contuzii osoase (cunoscute și ca bone bruise). Acestea sunt microfracturi trabeculare în interiorul osului, care nu apar pe radiografie, dar se văd la RMN sub forma edemului osos. De exemplu, în leziunile sportive severe, precum ruptura ligamentului încrucișat anterior (LIA/ACL), apar frecvent astfel de contuzii osoase prin impactul violent al oaselor între ele. Studiile arată că în aproximativ 80% dintre cazurile de ruptură de ligament încrucișat anterior se identifică la RMN contuzii/edeme osoase la nivelul genunchiului. Prezența acestui edem post-traumatic se asociază cu durere mai intensă în primele săptămâni după accident și poate predispune genunchiul către dezvoltarea unei artrite post-traumatice dacă leziunea osoasă este severă​. În absența altor complicații, contuziile osoase tind să se vindece în câteva luni, osul regenerându-se treptat.

Suprasolicitare și microfracturi de stress

Activitățile fizice intense, mai ales cele care implică sărituri, alergare pe teren dur sau ridicarea de greutăți mari, pot duce la microtraume repetitive în structura osoasă. Astfel apar fracturile de stres – fisuri foarte fine în os, care inițial pot trece neobservate pe radiografii. Un os supus constant presiunii fără timp suficient de refacere poate dezvolta edem la nivelul măduvei osoase, ca semn al acestei suprasolicitări. La nivelul genunchiului, sportivi precum alergătorii de maraton, baschetbaliștii sau fotbaliștii pot prezenta edeme osoase în condilii femurali sau platoul tibial din cauza impactului repetitiv. Factorii biomecanici joacă și ei un rol. De exemplu, o aliniere defectuoasă a membrului inferior (geno varum sau valgum) poate pune stres sporit pe o anumită porțiune a genunchiului, ducând în timp la edem osos subcondral în compartimentul suprasolicitat​. Osteocondrita disecantă, o afecțiune în care un mic fragment de os și cartilaj începe să se separe de osul sănătos, poate fi și ea precedată de edem osos local.

Boli degenerative – artroza genunchiului:

Osteoartrita (gonartroza) este o cauză foarte frecventă de edem osos subcondral. Pe măsură ce cartilajul articular se uzează, încărcarea mecanică pe osul de dedesubt crește, iar osul reacționează prin remodelare și micro-fracturi, apărând edem în măduva osoasă. Prezența edemului osos în artroză indică de obicei o boală activă și dureroasă. Studiile au arătat că leziunile de edem osos la RMN apar la un procent semnificativ dintre pacienții cu artroză simptomatică a genunchiului – într-un studiu pe 223 de pacienți, aproximativ 33% aveau edem osos subcondral vizibil pe RMN​. Importanța acestui fapt este majoră: edemul osos în artroză este considerat un factor de risc puternic pentru progresia bolii. Conform datelor, 36% dintre genunchii cu edem osos medial (în zona internă a genunchiului) au prezentat agravarea radiologică a artrozei (îngustarea spațiului articular) într-un interval de 15-30 luni, comparativ cu doar 8% dintre genunchii fără edem.

Cu alte cuvinte, prezența edemului subcondral crește de circa 6,5 ori riscul de deteriorare structurală ulterioară a articulației​. Edemul osos explică parțial de ce unii pacienți cu gonartroză au dureri mult mai mari decât ceea ce s-ar anticipa uitându-ne doar la radiografia lor, este semnul inflamației active în os. Din acest motiv, tratamentul artrozei severe include și adresarea acestor leziuni (printr-o combinatie de antiinflamatoare, infiltrații sau alte terapii menite să reducă inflamația subcondrală).

Osteonecroza (necroză avasculară)

Osteonecroza spontană a genunchiului (abreviată SONK în literatura engleză) este o afecțiune în care o porțiune mică din osul femural, de obicei condilul medial, își pierde brusc aportul de sânge, ducând la moartea țesutului osos. Apare frecvent la femeile de peste 50–60 de ani și se manifestă prin durere intensă, fără traumatisme evidente. Primul semn la RMN este edemul osos difuz în zona afectată, care indică un stadiu incipient, încă reversibil. Tratamentul rapid – descărcarea greutății, bifosfonați, terapie hiperbară – poate preveni colapsul osos. Dacă este ignorată, leziunea evoluează spre fractură subcondrală și prăbușirea osului, necesitând intervenție chirurgicală. Există și forme secundare, la persoane mai tinere, asociate cu factori de risc precum alcoolul sau steroizii, dar acestea afectează mai ales șoldul. Rareori, osteonecroza poate apărea după artroscopii la genunchi, iar durerea persistentă postoperator trebuie investigată prin RMN.

Artrite inflamatorii

Afecțiunile reumatologice precum poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă sau artrita psoriazică pot prezenta edem osos la nivelul articulațiilor implicate, inclusiv la genunchi. În poliartrita reumatoidă, de pildă, RMN-ul poate evidenția edem în osul subiacent cartilajului chiar înainte ca eroziuni ale osului să fie vizibile. Acest edem reflectă inflamația intensă a membranei sinoviale și a osului și prezice adesea apariția eroziunilor osoase (găuri în os) în timp, dacă boala nu este bine controlată​. Cu alte cuvinte, în artritele inflamatorii, edemul osos este un marker al activității bolii și al potențialului distructiv asupra articulației. Tratamentul agresiv cu medicamente modificatoare de boală (DMARDs, inclusiv biologice) are ca scop reducerea inflamației și, implicit, a edemului osos pentru a proteja articulațiile.

Infecții osoase (osteomielită)

Infecția osului poate cauza edem și inflamație severă în măduva osoasă. Osteomielita genunchiului (de fapt a extremităților osoase ce compun genunchiul) este rară, dar poate apărea în contextul unei plăgi deschise, al unei intervenții chirurgicale sau pe cale hematogenă (bacterii ajunse prin sânge). Edemul osos difuz pe RMN, asociat cu febră și markeri de infecție în sânge, poate indica o osteomielită, care necesită tratament antibiotic agresiv și uneori chiuretaj chirurgical. În asemenea cazuri, edemul nu este problema în sine, ci infecția care îl provoacă.

Tumori osoase

Atât tumorile benigne, cât și cele maligne ale osului sau metastazele osoase pot cauza edem în osul din jurul lor. De exemplu, un condrosarcom sau o metastază la nivelul femurului distal pot prezenta la RMN un „halou” de edem osos în jurul zonei tumorale, datorită reacției osoase la creșterea anormală. Trebuie subliniat că majoritatea covârșitoare a edemelor osoase la genunchi NU reprezintă tumori. Totuși, medicul radiolog are grijă să analizeze cu atenție imaginile RMN pentru a exclude această posibilitate – uneori prin recomandarea unui examen suplimentar (de exemplu, CT sau chiar biopsie dacă apar suspiciuni). Din fericire, cazurile în care un edem osos se dovedește a fi o leziune tumorală malignă sunt extrem de rare​. Dacă însă există o astfel de suspiciune, se vor indica prompt investigații suplimentare pentru un diagnostic cert.

Simptomele edemului osos la genunchi

Durerea profundă la nivelul genunchiului este principalul simptom al edemului osos. Interesant, edemul osos poate exista și fără simptome, în special dacă este de mici dimensiuni sau dacă apare la persoane mai puțin active. De aceea uneori el este descoperit accidental pe un RMN efectuat pentru alt motiv​. Totuși, atunci când produce simptome, acestea tind să fie destul de intense. Durerea osoasă cauzată de edem poate fi prezentă atât la mișcare, cât și în repaus, și adesea este suficient de severă încât să limiteze funcționalitatea membrului afectat​.

Pacienții descriu adesea o durere profundă, persistentă, resimțită „în interiorul” genunchiului, diferită de durerile superficiale ale părților moi. Poate fi agravată de sprijinul pe piciorul respectiv, de efort (urcatul scărilor, mersul prelungit) sau chiar de statul în picioare pentru mult timp. În unele cazuri, durerea este prezentă și noaptea sau dimineața, putând trezi pacientul din somn ori provocând redoare (înțepenire) matinală de scurtă durată.

Umflătura (edemul) vizibilă la genunchi nu este întotdeauna prezentă în edemul osos, deoarece, cum am explicat, lichidul este în interiorul osului și nu în țesuturile moi. Cu toate acestea, dacă edemul osos este masiv, el poate induce o reacție inflamatorie în os și articulație, ducând la efuziune articulară (lichid în articulație) și la umflarea genunchiului. Pacientul poate observa atunci genunchiul mărit de volum, cu pielea întinsă și lucioasă, uneori cald la atingere. Totuși, efuziunea articulară nu este un simptom constant în sindromul de edem osos și apare mai rar​, în special în edemele medulare primare, spațiul articular rămâne intact și fără lichid în exces. Prin urmare, prezența sau absența unei umflături depinde mult de cauza edemului: în artrite inflamatorii sau artroză, e posibil să coexiste cu revărsat articular; în contuzii osoase izolate, genunchiul poate avea aspect normal la exterior.

De asemenea, durerile generate de edemul osos pot face dificilă utilizarea normală a genunchiului. Pacientul poate șchiopăta din cauza durerii la sprijin, are dificultăți la urcarea și coborârea scărilor, nu poate îngenunchea sau ghemui și își simte genunchiul slăbit. Uneori, edemul osos (în special dacă este post-traumatic) poate cauza și o senzație de instabilitate sau „cedare” a genunchiului, deoarece durerea îl împiedică pe pacient să își coordoneze corect membrul. În situațiile în care edemul este asociat cu leziuni structurale (de exemplu o fractură de stres), poate exista și incapacitatea de a susține greutatea pe piciorul respectiv.

Este important de remarcat că severitatea simptomelor nu se corelează întotdeauna direct cu gravitatea cauzei. De exemplu, un edem osos primar (fără leziuni permanente) poate provoca dureri atroce timp de câteva luni, după care dispare fără urmă. Invers, un edem modest cauzat de o mică leziune tumorală ar putea să nu doară deloc în fazele incipiente. De aceea, evaluarea medicală este esențială pentru a stabili diagnosticul exact.

Diagnostic și investigații

Diagnosticul de edem osos este pus în principal cu ajutorul rezonanței magnetice nucleare (RMN). RMN-ul este investigația de elecție deoarece poate vizualiza în detaliu modificările din interiorul osului, spre deosebire de radiografia standard, care arată doar structura corticală a osului și eventualele fracturi mai mari. La RMN, edemul osos apare ca o zonă cu semnal crescut pe secvențele speciale (STIR sau T2 fat sat), indicând prezența lichidului. În plus, RMN-ul ajută la identificarea cauzei edemului – de exemplu, poate evidenția o ruptură de ligament, o leziune de cartilaj, o fractură ocultă sau alte anomalii asociate.

Pe lângă RMN, uneori se efectuează și radiografii ale genunchiului – acestea nu pot vizualiza direct edemul, dar pot arăta schimbări precum pierderea de spațiu articular (în artroză), eventuale fracturi sau colaps osos (în osteonecroză) ori eroziuni (în artrită reumatoidă). Radiografia este utilă mai ales pentru a exclude alte patologii osoase evidente și pentru a avea un punct de referință structural.

Tomografia computerizată (CT) poate fi recomandată în situațiile în care se suspectează o fractură subcondrală (de exemplu în osteonecroză sau în fracturile de stress), deoarece CT vizualizează foarte bine detaliile osoase. Totuși, CT-ul nu evidențiază edemul; el este complementar RMN-ului, nu un înlocuitor.

Scintigrafia osoasă sau investigațiile PET-CT pot fi folosite uneori când se caută leziuni metastatice sau când diagnosticul este neclar. Edemul osos, fiind o leziune „activă” metabolic, va capta pe scintigrafie, însă acest examen nu este specific (multe alte probleme osoase captează radiotrasorii).

În unele cazuri speciale, dacă există suspiciuni de infecție, se pot face analize de sânge (markerii de inflamație precum VSH, proteina C reactivă) sau chiar biopsie osoasă (prelevarea unui mic cilindru de os pentru analiză histopatologică). Biopsia este necesară extrem de rar, doar dacă medicul dorește să excludă o infiltrație tumorală sau o infecție cronică a osului care poate mima un edem banal​.

Așadar, cheia diagnosticului este corelarea rezultatelor imagistice (în special RMN) cu contextul clinic. Un ortoped experimentat sau un medic de medicină sportivă ori reumatolog va putea, pe baza imaginii RMN și a examinării clinice, să determine cauza probabilă a edemului și să inițieze tratamentul adecvat.

Tratamentul edemului osos al genunchiului

În tratamentul edemului osos se urmăresc două obiective principale: ameliorarea simptomelor (în special a durerii) și tratarea cauzei de bază pentru a permite vindecarea osului și a preveni complicațiile. Abordarea terapeutică depinde mult de cauza identificată și de severitatea manifestărilor. Vom detalia opțiunile de tratament, de la măsurile conservatoare până la terapii moderne, incluzând oxigenoterapia hiperbară.

Măsuri conservatoare și managementul durerii

În multe cazuri, edemul osos al genunchiului este o afecțiune autolimitantă care se va rezolva în timp, așa că tratamentul inițial este conservator. Odihna și reducerea încărcării pe articulația genunchiului sunt cruciale. Medicul vă poate recomanda scoaterea sprijinului pe piciorul afectat pentru 3–6 săptămâni (de exemplu, utilizarea unor cârje sau orteze care să descarce greutatea de pe genunchi)​. Acest lucru oferă osului șansa să se refacă fără stres mecanic suplimentar.

De asemenea, medicația antialgică și antiinflamatoare joacă un rol important: antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) precum ibuprofenul, diclofenacul sau meloxicamul pot reduce durerea și inflamația locală​. În funcție de intensitatea durerii, se pot asocia și analgezice simple (paracetamol) sau, pe termen scurt, chiar opioide ușoare, la recomandarea medicului. Pentru protecția stomacului, dacă luați AINS, medicul poate indica un inhibitor de pompă de protoni. Măsuri locale, cum ar fi gheața aplicată pe genunchi (crioterapie locală), 15 minute de câteva ori pe zi, pot ajuta la diminuarea inflamației și a durerii. De asemenea, ridicarea membrului inferior pe un plan mai înalt și purtarea unei genunchiere elastice pot oferi suport și reduc edemul periferic.

Fizioterapia și reabilitarea

După faza acută de durere, odată ce aceasta se mai domolește, este foarte importantă recuperarea medicală. Exercițiile de fizioterapie personalizate mențin mobilitatea articulației genunchiului și tonusul musculaturii din jur (cvadriceps, ischiogambieri), prevenind astfel rigiditatea și atrofia musculară. Un fizioterapeut vă poate arăta mișcări blânde de flexie-extensie fără încărcare, exerciții în lanț kinetic închis (precum contracția cvadricepsului cu piciorul întins) și stretching ușor. Scopul este ca, pe măsură ce osul se vindecă, genunchiul să nu-și piardă complet funcția.

Kinetoterapia se va face progresiv, evitând durerea – dacă o mișcare provoacă durere ascuțită, trebuie oprită. Se pot folosi și tehnici de terapie fizicală adjuvante: electroterapia (TENS) pentru calmarea durerii, ultrasunetele și laserterapia pot ajuta la accelerarea vindecării prin stimularea microcirculației. O metodă apărută mai recent este terapia diamagnetică (folosirea unui câmp magnetic puternic pulsator pentru a „împinge” edemul din os către circulația de întoarcere), despre care unele clinici afirmă că ajută la resorbția mai rapidă a edemului.

Terapia cu unde de șoc extracorporeale (ESWT)

Această terapie este o altă procedură folosită în leziunile musculoscheletale – practic, impulsuri acustice de energie înaltă aplicate local. În cazul edemului osos (mai ales în stadii incipiente de osteonecroză sau contuzii), studiile clinice sugerează că ESWT poate reduce durerea și edemul prin stimularea reparării osoase​. De exemplu, în osteonecroza capului femural (o afecțiune similară ca mecanism cu osteonecroza genunchiului), s-a observat că terapia cu unde de șoc ajută la diminuarea edemului medular și ameliorarea simptomelor, fiind o alternativă neinvazivă valoroasă​,

În clinici de recuperare avansate, precum Hyperbarium, , astfel de proceduri moderne – laser, unde de șoc, crioterapie integrală etc. – pot fi combinate într-un protocol de tratament menit să grăbească vindecarea.

Tratamentul farmacologic al cauzei subiacente

Dacă edemul osos este provocat de o anumită afecțiune, atunci tratarea acelei cauze este esențială. În artroză, de pildă, se pot folosi infiltrații intraarticulare cu acid hialuronic (viscosuplimentare) pentru a ameliora simptomele și poate chiar a reduce stresul subcondral, sau infiltrații cu corticosteroid pentru a potoli o inflamație acută intensă (deși efectul acestora e temporar).

În osteonecroza incipientă a genunchiului, unele studii au arătat beneficii prin administrarea de bifosfonați (medicamente ce combat pierderea de masă osoasă, precum alendronatul sau zoledronatul). Un studiu a evidențiat că folosirea combinată de alendronat și acid zoledronic a redus edemul osos și durerea la pacienții cu osteonecroză spontană a genunchiului, oferind o nouă perspectivă de tratament medical pentru această afecțiune​.

În edemul osos primar idiopatic, s-au folosit cu succes doze mici de acid acetilsalicilic (aspirină), care, pe lângă efectul antiinflamator, poate îmbunătăți microcirculația osoasă, și, după cum vom vedea mai jos, oxigenoterapia hiperbară asociată cu bifosfonați și repaus a dus la vindecare mai rapidă. Pentru artritele inflamatorii, tratamentul de fond (de exemplu metotrexat, anti-TNF sau alte terapii biologice în poliartrită reumatoidă) va reduce inflamația sistemică și, implicit, edemul osos articular, prevenind deteriorarea.

Intervenții chirurgicale în edemul osos

În majoritatea cazurilor de edem osos, nu este nevoie de intervenție chirurgicală. Totuși, dacă avem de-a face cu o leziune mecanică ce stă la baza edemului, chirurgia poate fi necesară. De exemplu, un edem osos cauzat de o ruptură complexă de menisc cu fragment prins între suprafețele articulare ar putea necesita artroscopie pentru menisectomie (îndepărtarea fragmentului) și astfel eliminarea sursei de stres subiacent.

În osteonecroză, dacă este într-un stadiu avansat (dar totuși localizat), se poate realiza un foraj decompresiv – o procedură ortopedică minim invazivă în care se dau una sau mai multe găuri mici în osul afectat, pentru a scădea presiunea intraosoasă și a stimula formarea de vase de sânge noi. Această decompresie reduce edemul și durerea și poate preveni colapsul ulterior al osului necrozat.

În situația nefericită în care edemul este asociat cu o leziune tumorală, desigur, tratamentul va fi cel oncologic (excizie, chiuretaj, reconstrucție etc., în funcție de diagnostic). Iar în artroza foarte avansată, dacă edemul osos este doar o parte a unei distrugeri articulare de amploare, protezarea genunchiului (artroplastia totală) poate fi soluția definitivă ce va elimina durerea, înlocuind articulația uzată cu una artificială. Este însă o măsură ultimă, rezervată cazurilor severe, după ce opțiunile conservatoare au fost epuizate.

În ultimii ani, un interes deosebit îl prezintă terapiile adjuvante menite să accelereze vindecarea edemului osos și să amelioreze durerea, una dintre acestea fiind terapia cu oxigen hiperbaric.

Terapia cu oxigen hiperbaric în tratamentul edemului osos la genunchi

Terapia cu oxigen hiperbaric (prescurtat HBOT, de la Hyperbaric Oxygen Therapy) constă în respirarea de oxigen pur la o presiune ridicată, într-o incintă specială numită barocameră. Practic, pacientul este introdus într-o cameră etanșă în care presiunea atmosferică este crescută (de exemplu la echivalentul a 2-3 atmosfere), iar prin mască sau ambient respiră oxigen pur 100%. În aceste condiții, cantitatea de oxigen dizolvată în sânge și fluidele corporale crește de zeci de ori peste normal, permițând oxigenului să difuzeze mult mai adânc în țesuturi, chiar și în zone cu circulație deficitară.

Terapia hiperbară este un tratament medical acreditat, folosit deja în multiple indicații: de la boli acute (precum intoxicația cu monoxid de carbon, boala de decompresie a scafandrilor, infecții severe asemeni gangrenei gazoase) până la afecțiuni cronice (plăgi dificile, picior diabetic, osteomielită cronică, radionecroze osoase, adjuvant în tratamentul unor ischemii etc.).

În contextul edemului osos și al leziunilor ortopedice, rațiunea utilizării oxigenului hiperbar este de a stimula procesele de vindecare ale osului: oxigenul suplimentar ajută la formarea de vase noi de sânge (angiogeneză), reduce edemul și inflamația, și stimulează activitatea osteoblastelor (celulele ce formează osul). De asemenea, are un efect bactericid (uciderea bacteriilor) și de creștere a activității celulelor care „curăță” țesutul deteriorat.

Pentru edemul osos la genunchi, terapia hiperbară se folosește mai ales în cazurile în care evoluția este prelungită sau cauza edemului este dificil de tratat prin metode convenționale. Un exemplu tipic este sindromul de edem osos primar (idiopatic) și osteonecroza avasculară incipientă. În aceste situații, terapia cu oxigen hiperbaric se aplică de regulă în ședințe zilnice (fiecare ședință durează aproximativ 120 de minute), o cură completă însumând în jur de 20–40 de ședințe, în funcție de severitate și de răspunsul pacientului. Pe parcursul ședințelor, pacienții sunt monitorizați, terapia fiind nedureroasă – practic trebuie doar să respire și să se relaxeze, în timp ce presiunea sporită și oxigenul medical își fac efectul.

Eficiența terapiei hiperbare în edemul osos al genunchiului a fost studiată de cercetători, iar rezultatele sunt mai mult decât încurajatoare. Un studiu publicat în 2023 a evaluat HBOT la pacienți cu edem medular al genunchiului, comparând un grup care a primit terapia hiperbară cu un grup care nu a primit-o (toți pacienții beneficiind și de tratament standard cu medicamente precum alendronat și repaus de descarcare). Concluziile au arătat că oxigenoterapia hiperbară este o opțiune de tratament eficientă pentru edemul măduvei osoase, ducând la o vindecare mai rapidă a leziunilor evidențiate pe RMN și la ameliorarea mai promptă a durerii. În plus, tratamentul a fost bine tolerat, fără efecte adverse semnificative notate în studiu​.

Cu alte cuvinte, pacienții care au urmat ședințe de terapie hiperbară s-au recuperat mult mai repede comparativ cu cei care au urmat doar tratamentul convențional. Un alt beneficiu al oxigenului hiperbaric, greu de cuantificat în cifre dar raportat de clinicieni, este că reduce edemul și inflamația într-un mod sistemic – ceea ce poate fi util mai ales când edemul osos este difuz sau când pacientul are și alte țesuturi afectate (de exemplu mușchi, cartilaj).

Pe lângă studiul menționat, mecanismele de acțiune ale oxigenoterapiei hiperbarice susțin utilizarea sa: creșterea tensiunii de oxigen în os duce la formarea unui țesut osos de calitate mai bună și la scăderea presiunii intraosoase (prin reducerea edemului). Practic, oxigenul hiperbar taie cercul vicios al edemului osos, unde lichidul acumulat produce presiune și ischemie, perpetuând leziunea. În mediu hiperbaric, această ischemie este contracarată, permițând țesutului osos să se regenereze. Desigur, terapia hiperbară nu înlocuiește celelalte tratamente, ci se adaugă la acestea. Pacientul va continua să urmeze și celelalte recomandări (repaus, medicamente etc.), iar terapia hiperbarică vine ca un accelerator al procesului de vindecare.

Este important de știut că nu orice spital sau clinică are acces la o barocameră, deoarece aceasta necesită o infrastructură specială. În România, centrele acreditate pentru terapie hiperbară sunt încă foarte puține, iar clinica Hyperbarium din Oradea se numără printre ele, fiind dedicată exclusiv medicinei hiperbare și terapiilor avansate de recuperare. Pentru pacienții cu edem osos la genunchi care nu răspund la tratamentele obișnuite sau care doresc să își optimizeze șansele de vindecare rapidă, o consultație pentru terapie hiperbară poate fi de mare ajutor. Ca orice procedură medicală, HBOT are și ea contraindicații (de exemplu, anumite afecțiuni pulmonare, traumatisme de ureche netratate, pneumotorax etc.), dar acestea sunt relativ rare și, per ansamblu, terapia este sigură sub supravegherea personalului medical.

În concluzie, oxigenoterapia hiperbară s-a dovedit un aliat valoros în tratamentul edemului osos, mai ales în combinație cu celelalte metode. Ea poate grăbi vindecarea, poate reduce durerea și poate chiar preveni necesitatea unor intervenții invazive, oferind pacienților o șansă la o recuperare mai rapidă și completă.

Cum poți preveni apariția edemului osos la genunchi

Deși edemul osos este, în multe cazuri, o consecință a unor factori imprevizibili, cum ar fi traumatismele sau bolile degenerative, există măsuri simple și eficiente pe care le poți lua pentru a reduce riscul apariției acestei afecțiuni sau pentru a preveni recidiva după un episod anterior. Prevenția nu înseamnă doar evitarea durerii, ci și menținerea mobilității și a calității vieții pe termen lung.

Primul pas este protejarea genunchilor de suprasolicitare. Dacă practici sporturi de impact (fotbal, baschet, alergare pe asfalt), alege încălțăminte cu talpă de absorbție a șocurilor și alternează antrenamentele intense cu zile de refacere. Adaugă în program exerciții de întărire a musculaturii coapsei (cvadriceps și ischiogambieri), care ajută la stabilizarea genunchiului și la reducerea presiunii asupra osului subcondral. Evită mișcările bruște sau pivotările pe teren dur, iar dacă ai avut leziuni anterioare, poartă orteze sau bandaje compresive pentru sprijin suplimentar.

Un alt factor important este controlul greutății corporale. Greutatea în exces crește semnificativ presiunea pe articulațiile genunchiului, în special la urcatul scărilor sau la mersul în pantă. Potrivit unui studiu publicat în Arthritis & Rheumatism, fiecare 5 kilograme în plus cresc riscul de osteoartrită simptomatică a genunchiului cu până la 36%. O dietă echilibrată, activitate fizică moderată și consulturi medicale regulate pentru monitorizarea greutății pot avea un impact considerabil asupra sănătății articulare.

Nu neglija nici rolul vitaminelor și mineralelor. Nivelurile scăzute de vitamina D și calciu pot afecta densitatea osoasă și pot crește susceptibilitatea la edem osos, mai ales la persoanele în vârstă. Discută cu medicul tău despre analizele de rutină pentru vitamina D, mai ales în lunile reci, și despre eventuale suplimente necesare. De asemenea, hidratarea corespunzătoare și evitarea exceselor (alcool, fumat) susțin metabolismul osos sănătos.

Pentru cei care au deja afecțiuni articulare (artroză, reumatism), monitorizarea periodică prin RMN sau alte investigații recomandate de medic poate ajuta la identificarea precoce a modificărilor osoase. În cazul unei dureri persistente sau fără cauză clară, un consult ortopedic amănunțit este esențial pentru a preveni agravarea.

Dacă ai trecut deja printr-un episod de edem osos, este recomandat să urmezi cu strictețe programul de recuperare, să continui exercițiile de întreținere și să revii periodic la evaluări medicale. Fii atent la semnalele corpului tău – durerea care nu trece, rigiditatea sau senzația de instabilitate nu trebuie ignorate. Cu un stil de viață echilibrat, educație medicală și sprijinul unei echipe de specialiști, poți reduce semnificativ riscul de reapariție a edemului osos și poți avea grijă, pe termen lung, de sănătatea genunchilor tăi.

În concluzie, edemul osos al genunchiului poate fi o afecțiune dureroasă și îngrijorătoare, însă cu un diagnostic corect și un plan de tratament adecvat, majoritatea pacienților se recuperează complet. Tehnologiile moderne precum terapia cu oxigen hiperbaric, disponibile la clinici de specialitate precum clinica Hyperbarium, oferă soluții suplimentare pentru cazurile dificile, grăbind vindecarea și ameliorând suferința. Dacă vă confruntați cu dureri de genunchi și vi s-a pus diagnosticul de edem osos, nu ezitați să cereți sfatul unui specialist și să explorați opțiunile de tratament – recuperarea rapidă și revenirea la o viață normală sunt obiective perfect realizabile astăzi, cu ajutorul abordărilor terapeutice de ultimă oră.