Accidentul vascular cerebral (AVC): cauze, simptome, tratament

Accidentul vascular cerebral (AVC): Ce este, cum îl recunoaștem și cum poate fi prevenit

1. Ce este AVC-ul?
2. Tipuri de AVC
3. Ce simptome are accidentul vascular cerebral?
4. Cauzele și factorii de risc ai AVC
5. Metode de diagnostic al AVC
6. Opțiuni de tratament în AVC
7. Recuperarea după un AVC
8. Terapia hiperbară și recuperarea după AVC
9. Prevenția AVC – sfaturi practice bazate pe dovezi

Accidentul vascular cerebral (AVC) este o urgență medicală care poate schimba radical viața unei persoane în doar câteva minute. Deși adesea perceput ca o problemă care afectează doar persoanele în vârstă, realitatea este că AVC-ul poate lovi pe oricine, indiferent de vârstă. Recunoașterea rapidă a simptomelor și adoptarea unui stil de viață sănătos pot face diferența dintre viață și moarte sau între recuperare completă și dizabilitate permanentă.

La nivel global, AVC-ul reprezintă a doua cauză de deces (circa 11-12% din totalul deceselor) și principala cauză pentru dizabilitate de lungă durată. Statisticile recente sunt îngrijorătoare: riscul de a suferi un AVC pe parcursul vieții este estimat la 1 din 4 persoane. În 2019 au fost înregistrate aproximativ 12,2 milioane de cazuri noi de AVC la nivel mondial, iar numărul total al persoanelor care au supraviețuit unui AVC a depășit 100 de milioane.

România se confruntă, și ea, cu o povară majoră din cauza acestei afecțiuni: țara noastră are una dintre cele mai ridicate incidențe ale AVC din Europa (aproximativ 184 de cazuri la 100.000 de locuitori anual, conform datelor din 2021), iar accidentul vascular cerebral este responsabil pentru peste 21% din totalul deceselor la nivel național (aproape 50.000 de decese anual, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății). Aceste cifre subliniază necesitatea cunoașterii semnelor de avertizare, a cauzelor și a modalităților de prevenție și tratament ale AVC.

Ce este AVC-ul?

Accidentul vascular cerebral (AVC) este o urgență medicală care apare atunci când fluxul de sânge către o parte a creierului este brusc întrerupt sau când un vas de sânge cerebral se rupe, provocând o sângerare. Fără oxigen și nutrienți, celulele cerebrale încep să moară în câteva minute, ceea ce poate duce la leziuni cerebrale permanente, dizabilități severe și, în cazuri grave, la deces. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), un AVC este definit ca o „afectare neurologică bruscă de origine cerebrovasculară, care durează mai mult de 24 de ore sau duce la deces”.

Simptomele unui AVC apar brusc și includ slăbiciune sau amorțeală pe o parte a corpului, dificultăți de vorbire și confuzie, tulburări de vedere, amețeală sau o durere de cap severă. Diagnosticarea rapidă și tratamentul imediat sunt esențiale pentru reducerea impactului AVC-ului asupra sănătății pacientului

Tipuri de AVC

Accidentul vascular cerebral (AVC) poate fi clasificat în funcție de mecanismul său patologic. Cele mai frecvente forme sunt AVC ischemic și AVC hemoragic, fiecare având cauze și implicații distincte asupra sănătății pacientului. Pe lângă acestea, există și accidentul ischemic tranzitoriu (AIT), considerat un semnal de alarmă pentru un posibil AVC major.

AVC ischemic

AVC-ul ischemic reprezintă aproximativ 87% din totalul cazurilor și apare atunci când un vas de sânge care alimentează creierul este blocat, reducând sau oprind fluxul de sânge și oxigen. Această întrerupere determină moartea rapidă a celulelor cerebrale, ceea ce poate provoca dizabilități permanente dacă nu este tratată prompt.

Există mai multe subtipuri de AVC ischemic, în funcție de mecanismul care determină blocajul vascular:

1. Trombotic – Cauzat de formarea unui cheag de sânge (tromb) în interiorul unei artere cerebrale îngustate de ateroscleroză. Această formă de AVC apare cel mai frecvent la pacienții cu hipertensiune arterială, diabet zaharat sau dislipidemie.
2. Embolic – Apare atunci când un cheag de sânge (embol) format în altă parte a corpului (de obicei în inimă, la pacienții cu fibrilație atrială) migrează către creier și blochează un vas cerebral.
3. Lacunar – Se produce prin ocluzia unor artere cerebrale mici, de obicei la pacienții cu hipertensiune cronică, și poate duce la simptome variate, de la tulburări motorii până la probleme cognitive.
4. AVC ischemic de cauză rară – Acesta poate fi provocat de tulburări de coagulare, disecții arteriale sau vasculite autoimune.

În funcție de localizarea și dimensiunea blocajului, AVC-ul ischemic poate avea consecințe variabile, de la deficite minore până la invaliditate severă.

AVC hemoragic

AVC-ul hemoragic reprezintă aproximativ 13% din cazuri, dar este responsabil de o mortalitate mai mare comparativ cu accidentul vascular cerebral ischemic. Se produce atunci când un vas de sânge cerebral se rupe, provocând hemoragie intracerebrală. Această sângerare exercită presiune asupra țesutului cerebral, provocând daune severe.

AVC-ul hemoragic este împărțit în două tipuri principale:

1. Hemoragia intracerebrală (sângerare în interiorul creierului)
   Este cea mai frecventă formă de AVC hemoragic și apare atunci când un vas de sânge din creier se rupe, determinând acumularea de sânge în țesutul cerebral. Principalele cauze includ hipertensiunea arterială necontrolată, utilizarea excesivă de anticoagulante, anevrismele și traumatismele craniene. Simptomele se dezvoltă rapid și includ cefalee (durere de cap) severă, slăbiciune bruscă, pierderea conștienței și vărsături.
2. Hemoragia subarahnoidiană (sângerarea între creier și membranele înconjurătoare – spațiul subarahnoidian)
   Aceasta este o formă mai rară, dar foarte gravă, care apare când un anevrism cerebral (o dilatație anormală a unui vas de sânge) se rupe. Factorii de risc includ hipertensiunea arterială, fumatul, consumul excesiv de alcool și istoricul familial de anevrisme cerebrale.Pacienții descriu frecvent o durere de cap bruscă și extrem de intensă, considerată un semn distinctiv al acestui tip de AVC.

Accident ischemic tranzitoriu (AIT)

Accidentul ischemic tranzitoriu (AIT), numit și „mini-AVC”, este o perturbare temporară a fluxului de sânge către creier, care determină simptome similare cu cele ale unui AVC, dar fără a provoca leziuni cerebrale permanente. Simptomele dispar de obicei în mai puțin de 24 de ore, însă un AIT este un avertisment serios că un AVC major poate surveni în viitor.

Conform American Heart Association, aproximativ o treime dintre persoanele care suferă un AIT vor avea un AVC major în decurs de un an. De aceea, accidentul ischemic tranzitoriu necesită evaluare medicală imediată și tratament preventiv agresiv pentru a reduce riscul unui AVC definitiv.

Ce simptome are accidentul vascular cerebral?

Accidentul vascular cerebral (AVC) este o urgență medicală care necesită intervenție rapidă pentru a reduce riscurile de deces sau dizabilitate severă. Recunoașterea semnelor timpurii poate face diferența între recuperare și complicații grave. Simptomele unui AVC pot varia în funcție de zona creierului afectată și de tipul de AVC, ischemic sau hemoragic. Cu toate acestea, există anumite semne comune care indică necesitatea unei intervenții medicale imediate.

• Amorțirea sau slăbiciunea bruscă a feței, brațului sau piciorului, în special pe o parte a corpului. De exemplu, o persoană poate avea un zâmbet asimetric (colțul gurii căzut) sau nu își poate ridica unul dintre brațe.
• Confuzie bruscă, dificultăți în vorbire sau înțelegere. Vorbirea poate deveni neclară sau incoerentă.
• Tulburări de vedere, cum ar fi vederea încețoșată sau dublă, apărute subit la unul sau ambii ochi.
• Tulburări de mers, amețeală, pierderea echilibrului sau a coordonării motorii, instalate brusc.
• Durere de cap severă, instalată brusc, fără cauză cunoscută. O cefalee fulgerătoare și intensă, diferită de orice alt episod de durere de cap avut anterior, poate semnala în special un AVC hemoragic (de exemplu, ruperea unui anevrism cerebral).

Pentru a recunoaște rapid un posibil AVC se folosește acronimul F.A.S.T. (din engleză), util și în limba română:

• Face (Față) – Rugați persoana să zâmbească. Observați dacă unghiul gurii este căzut pe o parte.
• Arm (Braț) – Rugați persoana să ridice ambele brațe. Un braț care coboară involuntar sau nu poate fi ridicat indică slăbiciune.
• Speech (Vorbire) – Rugați persoana să repete o propoziție simplă. Verificați dacă vorbirea este neclară sau ciudată.
• Time (Timp) – Sunați imediat la 112 dacă remarcați oricare dintre aceste semne. Notați ora exactă a apariției primelor simptome, deoarece acest detaliu îi ajută pe medici să decidă tratamentul optim.

Simptomele unui AVC apar brusc și pot varia de la o persoană la alta, dar toate sunt semnale de alarmă care necesită acțiune imediată. Lipsa intervenției rapide poate duce la complicații severe, inclusiv paralizie permanentă, dificultăți cognitive sau chiar deces. Dacă observați oricare dintre simptomele de mai sus la cineva din jurul vostru, nu așteptați, solicitați ajutor medical de urgență!

Cauzele și factorii de risc ai AVC

Un accident vascular cerebral apare atunci când circulația sângelui către o parte a creierului este întreruptă, cauzând moartea celulelor nervoase în acea zonă. Există două tipuri principale de AVC, cu mecanisme diferite:

• AVC ischemic (aprox. 85-87% din cazuri la nivel global​: provocat de un cheag de sânge care blochează o arteră cerebrală. Acest cheag poate fi format local prin acumularea de placă de aterom și trombi (cum se întâmplă în arterele îngustate de ateroscleroză), sau poate proveni din altă parte (de exemplu, din inimă, la un pacient cu fibrilație atrială, cheagurile formate în inimă pot migra către creier).
• AVC hemoragic (aprox. 10-15% din cazuri): provocat de ruperea unui vas de sânge din creier, ceea ce duce la sângerare intracerebrală. Cea mai frecventă cauză este hipertensiunea arterială necontrolată, care slăbește pereții arterelor cerebrale, dar și malformațiile vasculare congenitale (anevrisme, malformații arteriovenoase) sau tulburările de coagulare pot sta la bază. Un tip special de AVC hemoragic este hemoragia subarahnoidiană, adesea cauzată de ruperea unui anevrism cerebral; se manifestă tipic printr-o durere de cap bruscă și devastatoare ("cea mai cumplită durere de cap din viață").

Pe lângă mecanismele directe, există numeroși factori de risc care cresc probabilitatea apariției unui AVC. Unii factori nu pot fi modificați: vârsta înaintată (riscul de AVC se dublează cu fiecare deceniu după vârsta de 55 de ani), sexul (bărbații au un risc ușor mai mare de AVC la vârste mai tinere, în timp ce femeile, trăind mai mult, au un număr absolut mai mare de AVC pe parcursul vieții), moștenirea genetică și antecedentele familiale (dacă în familie au existat accidente vasculare, riscul individual crește). Însă majoritatea factorilor de risc țin de stilul de viață și de afecțiuni tratabile, deci pot fi influențați prin prevenție:

• Hipertensiunea arterială – este factorul de risc numărul unu pentru AVC. Tensiunea permanent crescută deteriorează vasele de sânge cerebrale, favorizând atât blocarea (prin ateroscleroză), cât și ruperea lor. Studiile arată că hipertensiunea stă la baza a aproape jumătate din cazurile de AVC la nivel mondial​. Din fericire, controlul tensiunii prin medicație și dietă scade substanțial riscul de AVC.
• Boala cardiacă și fibrilația atrială – Tulburările de ritm cardiac (precum fibrilația atrială) și alte boli ale inimii cresc riscul de formare a cheagurilor care pot migra la creier. Un accident ischemic tranzitor (AIT, numit uneori „mini-AVC”) sau un AVC anterior, de asemenea, cresc probabilitatea unui AVC ulterior.
• Diabetul zaharat – Diabetul favorizează leziunile vasculare și este adesea asociat cu hipertensiunea și dislipidemia, sporind riscul de AVC. Persoanele diabetice au risc de AVC de 1,5-2 ori mai mare decât populația generală.
• Colesterolul crescut (hipercolesterolemia) – Un nivel ridicat de colesterol „rău” (LDL) contribuie la depunerea de plăci de aterom pe arterele carotide și cerebrale, îngustând lumenul vascular. Acest proces aterosclerotic pregătește terenul pentru un AVC ischemic.
• Obezitatea și sindromul metabolic – Excesul de greutate corporală se asociază cu hipertensiune, diabet și dislipidemie, toate fiind factori de risc vascular.
• Fumatul – Țigările au un impact nociv multiplu: nicotina crește tensiunea arterială, monoxidul de carbon reduce oxigenarea sângelui, iar fumatul în sine provoacă leziuni endoteliale în vase, favorizând cheagurile. Fumătorii au un risc mult crescut de AVC comparativ cu nefumătorii, iar expunerea la fumat pasiv poate, de asemenea, să sporească riscul.
• Consumul excesiv de alcool – Abuzul de alcool crește tensiunea arterială și trigliceridele, favorizând ateroscleroza și accidentele vasculare. Se recomandă moderație (maxim o băutură alcoolică pe zi pentru femei și două pentru bărbați).
• Sedentarismul – Lipsa activității fizice contribuie la obezitate, hipertensiune, colesterol crescut și diabet, deci crește indirect riscul de AVC. Pe de altă parte, exercițiul fizic regulat are efecte benefice în ceea ce privește tensiunea, greutatea și sănătatea vaselor, reducând riscul de accident vascular.
• Dieta nesănătoasă – O alimentație bogată în grăsimi saturate, grăsimi trans și sare predispune la hipertensiune și boli cardiace. De asemenea, dietele sărace în legume și fructe sunt asociate cu risc mai mare de AVC, în timp ce un consum ridicat de fructe și legume proaspete are un efect protector demonstrat.

Este important de reținut că aceste riscuri se cumulează. De exemplu, un fumător hipertensiv și diabetic are un risc foarte mare de AVC, însă adoptarea unui stil de viață sănătos și tratamentul adecvat al problemelor medicale pot reduce drastic acest risc. Un studiu internațional amplu (INTERSTROKE) a concluzionat că aproximativ 90% din totalul AVC sunt explicate de zece factori de risc modificabili (precum cei menționați mai sus), ceea ce sugerează că măsurile preventive pot avea un impact uriaș​

Metode de diagnostic al AVC

În fața suspiciunii de accident vascular cerebral, diagnosticul trebuie confirmat cât mai rapid în spital, deoarece tipul de AVC (ischemic sau hemoragic) dictează tratamentul de urgență. Evaluarea clinică și neurologică inițială (examenul fizic) este esențială: medicul va verifica starea de conștiență, vorbirea, mișcările și reflexele pacientului, va măsura tensiunea arterială și va căuta semne care pot sugera un AVC. Totodată, se efectuează frecvent și teste de sânge (inclusiv glicemie – pentru a exclude o hipoglicemie cu simptome asemănătoare AVC-ului, teste de coagulare și markeri ce pot indica alte cauze). O electrocardiogramă (EKG) poate identifica aritmii ca fibrilația atrială, și o ecocardiografie (ecografie de cord) poate căuta cheaguri de sânge în inimă ce ar putea migra în creier.

Cea mai importantă investigație este însă imagistica cerebrală. Aceasta permite distingerea imediată între un AVC ischemic (oprire de flux) și unul hemoragic (sângerare), lucru imposibil de stabilit doar pe baza simptomelor. Tehnicile imagistice utilizate includ:

• Tomografia computerizată (CT) cerebrală fără contrast – Este prima investigație efectuată de urgență, datorită rapidității și disponibilității. CT poate detecta imediat o hemoragie cerebrală și semne indirecte ale unui AVC ischemic, permițând excluderea hemoragiei înainte de administrarea tratamentului. Uneori, se completează cu angio-CT (pentru localizarea blocajului arterial) sau CT de perfuzie (pentru evaluarea zonelor cerebrale afectate).
• Rezonanța magnetică nucleară (RMN) – Este mai sensibilă decât CT în detectarea AVC ischemic precoce și poate identifica hemoragii intracerebrale. Totuși, RMN-ul de urgență nu este disponibil în toate spitalele și durează mai mult. Angio-RMN și venografia RMN sunt utilizate pentru evaluarea detaliată a vaselor cerebrale.
• Ecografia Doppler a arterelor carotide și vertebrale – Permite detectarea stenozelor arteriale și a plăcilor aterosclerotice care pot provoca AVC.
• Angiografia cerebrală – O metodă invazivă utilizată rar doar pentru diagnostic, dar esențială pentru identificarea anevrismelor sau a malformațiilor vasculare.

În cazuri specifice, se pot efectua puncția lombară (pentru hemoragii subarahnoidiene nedetectate la CT) sau teste genetice/metabolice la pacienți tineri fără factori de risc evidenți.

Opțiuni de tratament în AVC

Tratamentul accidentului vascular cerebral depinde de tipul AVC-ului (ischemic sau hemoragic) și de timpul scurs de la debutul simptomelor. Intervenția medicală rapidă poate salva vieți și poate reduce semnificativ gradul de dizabilitate rămas după AVC.

1. Tratamentul AVC-ului ischemic (prin blocaj de arteră)

Scopul principal este restabilirea fluxului sangvin către zona de creier afectată cât mai repede posibil. Cu fiecare minut în care un cheag blochează circulația, milioane de neuroni pot suferi leziuni ireversibile, de aceea „timpul înseamnă creier”. Opțiunile de tratament includ:

Tromboliza medicamentoasă intravenoasă (IV):

Acest tratament presupune administrarea de activator al plasminogenului tisular (tPA) pentru a dizolva cheagul care blochează circulația. Este eficient dacă este administrat în primele 3-5 ore de la debutul AVC-ului. Deși îmbunătățește recuperarea, există riscul de hemoragie, astfel că medicii verifică atent contraindicațiile.

Trombectomia mecanică

Pentru cheagurile mari care blochează artere importante, se folosește o procedură minim invazivă – un cateter introdus prin artera femurală este ghidat până la creier, unde un dispozitiv extrage cheagul. Această metodă este eficientă până la 6 ore de la debut (în cazuri speciale, până la 24 de ore).

Tratamente adjuvante și prevenirea complicațiilor

Pacienții primesc acid acetilsalicilic (aspirină) în primele 24-48 de ore (dacă nu au sângerare cerebrală), pentru a preveni formarea de noi cheaguri. Se monitorizează tensiunea arterială și glicemia, iar în caz de stenoză carotidiană severă, poate fi necesară endarterectomia carotidiană (îndepărtarea plăcii de aterom) sau angioplastia cu stent.

2. Tratamentul AVC-ului hemoragic (sângerarea cerebrală)

În cazul unui AVC hemoragic, abordarea este diferită – nu mai avem un cheag de dizolvat, ci o arteră ruptă de reparat și o hemoragie de controlat. Principiile de bază sunt oprirea sângerării, prevenirea extinderii ei și reducerea presiunii intracraniene cauzate de acumularea de sânge în craniu. Măsurile specifice includ:

Stabilizare și controlul presiunii intracraniene

Pacienții sunt internați în terapie intensivă, unde li se administrează medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale și reducerea edemului cerebral. Dacă pacientul lua anticoagulante, acestea sunt contracarate cu antidoturi pentru a opri sângerarea. În caz de presiune intracraniană mare, se poate introduce un drenaj ventricular pentru eliminarea lichidului cefalorahidian.

Intervenții neurochirurgicale

• Evacuarea hematomului – Se realizează prin craniotomie pentru a îndepărta sângele acumulat și a reduce presiunea asupra creierului.
• Tratamentul anevrismelor – Dacă hemoragia este cauzată de un anevrism rupt, acesta poate fi tratat prin clipare chirurgicală (plasarea unui clips metalic la baza sa) sau prin coiling endovascular (umplerea anevrismului cu spirale metalice pentru a preveni sângerarea ulterioară).
• Tratamentul malformațiilor arteriovenoase (MAV) – Dacă AVC-ul a fost cauzat de o MAV, aceasta poate fi îndepărtată chirurgical sau tratată prin radiochirurgie stereotactică.

De menționat că, după un AVC, este foarte importantă prevenirea unui al doilea accident vascular (prevenție secundară). Aceasta implică tratarea agresivă a factorilor de risc: controlul strict al tensiunii, al colesterolului (inclusiv cu statine), menținerea glicemiei în ținte, renunțarea la fumat etc., precum și administrarea pe termen lung a medicamentelor indicate de medic (de obicei antiagregante precum aspirina sau anticoagulante dacă pacientul are fibrilație atrială). Urmând aceste recomandări, riscul unui nou AVC poate fi redus considerabil.

Recuperarea după un AVC

Recuperarea după AVC este un proces de lungă durată, care necesită o abordare multidisciplinară, incluzând kinetoterapie, terapie ocupațională, logopedie, suport psihologic și utilizarea tehnologiilor asistive. De asemenea, familia și persoanele apropiate joacă un rol crucial în susținerea pacientului pe parcursul reabilitării.

Un element esențial în recuperarea după un AVC este inițierea precoce a reabilitării. Studiile arată că începerea terapiei în primele 24-48 de ore după stabilizarea pacientului îmbunătățește prognosticul funcțional și reduce riscul de complicații secundare, precum atrofia musculară sau complicațiile tromboembolice .

Reabilitarea timpurie ajută la:

• Prevenirea rigidității musculare și a contracturilor care pot apărea din cauza imobilizării prelungite.
• Menținerea fluxului sanguin și prevenirea trombozelor venoase profunde, mai ales la pacienții cu mobilitate redusă.
• Îmbunătățirea neuroplasticității – procesul prin care alte regiuni ale creierului pot prelua parțial funcțiile zonelor afectate de AVC.

În funcție de severitatea accidentului vascular, reabilitarea poate începe în spital și continua în centre de recuperare specializate sau la domiciliu. Iar cele mai populare terapii de recuperare sunt:

Kinetoterapia

Kinetoterapia este unul dintre pilonii principali ai recuperării după un AVC. Aceasta implică exerciții personalizate, adaptate nevoilor fiecărui pacient, pentru a-i ajuta să-și recapete forța musculară, coordonarea și echilibrul.

Obiectivele kinetoterapiei includ:

• Recăpătarea mișcărilor pierdute: exercițiile progresive ajută pacientul să-și refacă controlul asupra membrelor afectate.
• Îmbunătățirea echilibrului: multe persoane care au suferit un AVC au dificultăți de mers și coordonare, ceea ce crește riscul de căzături.
• Antrenarea mersului: folosirea dispozitivelor ajutătoare (cadru de mers, baston, orteze) până la recăpătarea completă a echilibrului.
• Prevenirea atrofiei musculare și a rigidității articulare, prin exerciții de întindere și mobilizare.

În funcție de severitatea AVC-ului, kinetoterapia poate varia de la exerciții simple, precum ridicarea unui braț, până la antrenamente complexe de mers și coordonare.

Terapie ocupațională

Pe lângă restabilirea funcțiilor motorii, un alt obiectiv important al recuperării este redobândirea independenței în activitățile zilnice. Aici intervine terapia ocupațională, care ajută pacientul să reînvețe activități de bază, cum ar fi:

• Îmbrăcatul și îngrijirea personală.
• Gătitul și pregătirea meselor.
• Scrisul, utilizarea tacâmurilor și alte sarcini ce necesită motricitate fină.
• Adaptarea locuinței pentru a fi mai accesibilă pacientului.

Recăpătarea independenței contribuie la creșterea încrederii în sine și la o mai bună reintegrare socială a pacientului.

Logopedie

Un număr semnificativ de pacienți care suferă un AVC dezvoltă afazie (dificultăți de vorbire și înțelegere a limbajului) sau disfagie (dificultăți la înghițire). Logopedia este esențială pentru recuperarea abilităților de comunicare și a capacității de a mânca în siguranță.

Logopedul lucrează cu pacientul pentru a:

• Îmbunătăți articularea cuvintelor și controlul asupra mușchilor feței.
• Antrena pacientul să recunoască și să exprime mai clar cuvintele.
• Exersa înghițirea sigură pentru a preveni aspirația (pătrunderea alimentelor în plămâni) și complicațiile pulmonare.

Progresele în logopedie variază de la pacient la pacient, iar recuperarea limbajului poate dura luni sau chiar ani.

Suport psihologic: combaterea depresiei și anxietății

Depresia și anxietatea sunt frecvente după un AVC, afectând aproximativ 30-50% dintre supraviețuitori, spun studiile. Pacienții pot experimenta sentimente de frustrare, lipsă de motivație și teamă de recurență.

Terapia psihologică joacă un rol crucial în reabilitare, ajutând pacientul să:

• Dezvolte strategii de adaptare la noile provocări.
• Mențină o mentalitate pozitivă și să-și recâștige încrederea.
• Gestionarea stresului și a fricii de un nou AVC.

Implicarea grupurilor de suport și a familiei este, de asemenea, esențială pentru recuperarea emoțională a pacientului.

Tehnologii asistive

Pentru pacienții cu dizabilități persistente, tehnologiile asistive pot îmbunătăți semnificativ independența și calitatea vieții. Acestea includ:

• Orteze și proteze pentru susținerea și corectarea mișcărilor.
• Bastoane, cadre de mers sau scaune cu rotile pentru facilitarea mobilității.
• Dispozitive de comunicare asistată pentru pacienții cu dificultăți severe de vorbire.

Aceste instrumente oferă pacienților un grad mai mare de autonomie și siguranță în activitățile zilnice.

Rolul familiei în recuperare

Familia joacă un rol crucial în procesul de reabilitare, oferind suport emoțional și ajutor practic în viața de zi cu zi. Educația membrilor familiei despre cursul recuperării, gestionarea simptomelor și prevenirea recidivelor poate face o mare diferență în progresul pacientului.

Interacțiunea cu pacienții trebuie să fie plină de răbdare și încurajare. Crearea unui mediu sigur, evitarea izolării și menținerea unei atitudini pozitive sunt factori esențiali în recuperare.

Terapia hiperbară și recuperarea după AVC

Terapia cu oxigen hiperbaric (HBOT - Hyperbaric Oxygen Therapy) funcționează prin creșterea nivelului de oxigen dizolvat în plasmă, ceea ce îmbunătățește alimentarea cu oxigen a țesuturilor afectate. Acest mecanism poate avea efecte semnificative asupra creierului după un accident vascular cerebral (AVC), mai ales în cazul pacienților care au zone de țesut cerebral hipoxic, dar încă viabil.

1. Creșterea livrării de oxigen către zonele afectate de AVC

După un AVC ischemic, o parte a creierului nu mai primește suficient oxigen din cauza blocării fluxului sanguin. Această zonă se împarte în două regiuni distincte:

• Nucleul infarctului – regiunea în care moartea celulară este ireversibilă.
• Penumbra ischemică – o zonă din jurul infarctului, unde celulele sunt afectate, dar încă viabile și pot fi salvate prin oxigenare adecvată.

Studiile arată că terapia hiperbară crește presiunea parțială a oxigenului (pO₂) în sânge, ceea ce permite oxigenului să pătrundă mai eficient chiar și în țesuturile slab vascularizate. Spre deosebire de oxigenul transportat de hemoglobină (care poate atinge un punct de saturație), oxigenul dizolvat direct în plasmă este capabil să difuzeze mai ușor prin vasele deteriorate și să ajungă la celulele din penumbra ischemică, prevenind astfel moartea acestora.

2. Stimularea neuroplasticității și recuperarea neuronală

Neuroplasticitatea este capacitatea creierului de a se reorganiza, prin crearea de noi conexiuni între neuroni pentru a compensa zonele afectate de AVC. Studiile arată că HBOT stimulează neuroplasticitatea prin mai multe mecanisme:

• Crește expresia factorilor neurotrofici (precum BDNF – Brain-Derived Neurotrophic Factor), care sprijină supraviețuirea și regenerarea neuronilor.
• Activează gene implicate în sinaptogeneză și neurogeneză, favorizând creșterea de noi conexiuni neuronale.
• Crește densitatea capilară în zonele peri-infarct, facilitând un flux sanguin mai bun și transportul nutrienților necesari refacerii neuronale.

Un studiu publicat de Hadanny & Efrati în 2016 a demonstrat că pacienții tratați cu oxigen hiperbaric au prezentat o activare crescută a cortexului cerebral în zonele înconjurătoare infarctului, sugerând o îmbunătățire a funcțiilor cognitive și motorii datorită stimulării neuroplasticității.

3. Reducerea inflamației și stresului oxidativ

În urma unui AVC, organismul activează un răspuns inflamator, care poate duce la distrugerea suplimentară a țesutului cerebral. Terapia hiperbară reduce inflamația prin:

• Scăderea producției de citokine proinflamatorii (IL-1, IL-6, TNF-α), care contribuie la distrugerea neuronilor.
• Reducerea stresului oxidativ, prin creșterea nivelului de enzime antioxidante (superoxid dismutaza, catalaza) care neutralizează radicalii liberi formați în urma ischemiei.
• Limitarea apoptozei neuronale (moartea celulară programată) prin mecanisme antiinflamatorii.

Aceste efecte pot ajuta la menținerea viabilității neuronale și la îmbunătățirea recuperării post-AVC.

4. Stimularea angiogenezei (formarea de noi vase de sânge)

Angiogeneza este procesul prin care organismul dezvoltă noi vase de sânge pentru a înlocui cele afectate de AVC. HBOT favorizează acest proces prin:

• Creșterea factorului de creștere endotelial vascular (VEGF), care stimulează formarea de capilare noi.
• Creșterea fluxului sanguin cerebral în zonele afectate.
• Recuperarea funcțională prin îmbunătățirea perfuziei în regiunile peri-infarct.

Un studiu publicat în PLOS ONE (Efrati et al., 2013) a arătat că pacienții care au urmat 40 de ședințe de terapie hiperbară au prezentat o îmbunătățire a funcțiilor motorii și cognitive, confirmată prin imagistică cerebrală, care a evidențiat o mai bună vascularizare a zonelor afectate.

5. Reducerea edemului cerebral și îmbunătățirea metabolismului cerebral

După un AVC, edemul cerebral contribuie la agravarea leziunilor prin creșterea presiunii intracraniene și reducerea oxigenării țesuturilor. HBOT ajută la:

• Reducerea edemului cerebral prin efectul său asupra reglării permeabilității vasculare.
• Stabilizarea barierei hematoencefalice, prevenind pătrunderea substanțelor inflamatorii în creier.
• Creșterea producției de ATP (molecula energetică a celulelor), ceea ce susține funcțiile neuronale și metabolismul cerebral.

Când este indicată terapia hiperbară pentru AVC?

• În faza acută: Există studii care arată că administrarea terapiei hiperbare în primele ore după un AVC poate aduce beneficii semnificative. Cercetătorii sugerează că intervenția timpurie ar putea reduce dimensiunea infarctului cerebral și, implicit, severitatea efectelor neurologice pe termen lung.
• În faza cronică: Studii recente sugerează că terapia hiperbară poate îmbunătăți recuperarea funcțională la pacienți care au suferit un AVC cu luni sau chiar ani în urmă.
• Majoritatea cercetărilor privind terapia hiperbară s-au concentrat pe AVC-ul ischemic, unde rezultatele sunt promițătoare. HBOT poate sprijini refacerea țesuturilor afectate prin creșterea oxigenării la nivel cerebral. În cazul AVC-ului hemoragic, studiile sunt încă în desfășurare, însă există premise interesante care merită investigate în continuare.

În ultimii ani, terapia hiperbară a câștigat tot mai mult teren la nivel internațional, pe fondul unor cercetări promițătoare și al dovezilor clinice emergente care susțin eficiența sa în refacerea funcției neurologice, reducerea inflamației și stimularea neuroplasticității.În această secțiune puteți regăsi o întreagă colecție de studii care susțin efectele benefice ale terapiei hiperbarice în cazul pacienților post-AVC.

Chiar dacă nu este încă inclusă în protocoalele standard pentru tratamentul AVC în ghidurile medicale naționale, în multe țări cu sisteme medicale avansate – precum Germania, Israel, SUA, Japonia sau Marea Britanie – terapia hiperbară este folosită din ce în ce mai frecvent ca terapie complementară, în special în clinici și centre specializate în recuperare neurologică. Pacienții interesați de acest tratament ar trebui să consulte un medic neurolog sau specialist în medicină hiperbară, pentru a determina dacă HBOT este potrivit pentru cazul lor. Iar dacă vrei să citeşti mai multe despre asta, o poţi face în acest articol despre Terapia cu oxigen hiperbaric în recuperarea după AVC.

Prevenția AVC – sfaturi practice bazate pe dovezi

Cea mai bună „strategie” împotriva accidentului vascular cerebral este prevenția. Dat fiind că o proporție covârșitoare din factorii de risc pentru AVC ține de modul nostru de viață, adoptarea unor obiceiuri sănătoase și urmarea recomandărilor medicale poate reduce drastic riscul de AVC. Iată câteva sfaturi practice, susținute de cercetări medicale, pentru a preveni un prim AVC (sau o recurență):

Monitorizați și controlați tensiunea arterială

Măsurați-vă tensiunea periodic și urmați tratamentul prescris dacă aveți hipertensiune. Țintiți valori sub 140/90 mmHg sau conform indicațiilor medicului. Hipertensiunea este principalul factor de risc al AVC, iar controlul ei reduce semnificativ riscul. Reduceți aportul de sare (excesul de sodiu crește tensiunea) și consumați alimente bogate în potasiu (fructe și legume).

Adoptați o alimentație sănătoasă pentru inimă și vase

Consumați zilnic legume și fructe proaspete – o meta-analiză a arătat că un consum crescut de fructe și legume se asociază cu scăderea riscului de AVC. Optați pentru cereale integrale, proteine slabe (pește, carne albă) și grăsimi sănătoase (ulei de măsline, avocado, nuci), precum în dieta mediteraneană. Evitați grăsimile saturate și trans (alimente prăjite, fast-food) și limitați colesterolul alimentar, pentru a preveni ateroscleroza. Moderați consumul de alcool – excesul crește riscul vascular.

Faceți mișcare în mod regulat

Activitatea fizică regulată ajută la menținerea unei greutăți sănătoase, scade tensiunea, îmbunătățește profilul de colesterol și sensibilitatea la insulină. Țintiți cel puțin 150 de minute de exerciții aerobice moderate pe săptămână (de exemplu mers alert, ciclism) sau conform recomandărilor medicului, mai ales dacă aveți condiții preexistente. Chiar și plimbările zilnice și urcatul scărilor în ritm alert pot conta – evitarea sedentarismului este cheia.

Renunțați la fumat și evitați fumatul pasiv

Fiecare țigară fumată afectează vasele de sânge și crește tensiunea. Renunțarea completă la fumat reduce riscul de AVC în timp și aduce beneficii imediate pentru inimă și plămâni. Dacă nu fumați, feriți-vă de locurile cu fum de țigară – expunerea pasivă poate contribui și ea la riscul de AVC. Cereți sprijinul medicului pentru strategii de renunțare (consiliere, terapii de substituție nicotinică etc.).

Țineți sub control greutatea și diabetul

Mențineți un indice de masă corporală (IMC) în limite normale (18.5–24.9) prin dietă echilibrată și exerciții. Dacă aveți diabet, urmați cu strictețe regimul și medicația pentru a menține glicemia în parametri normali. Diabetul necontrolat deteriorează în timp vasele de sânge și este un factor de risc major pentru AVC, însă un bun control metabolic poate micșora acest risc.

Tratați dislipidemia și bolile de inimă

Verificați-vă profilul de colesterol și trigliceride prin analize de sânge. Dacă colesterolul LDL (colesterolul „rău”) este crescut, discutați cu medicul despre dietă și, dacă e necesar, medicamente (precum statine). Controlul dislipidemiei încetinește ateroscleroza și reduce șansa de AVC ischemic. De asemenea, dacă aveți fibrilație atrială sau alte aritmii, urmați tratamentul indicat (inclusiv anticoagulante dacă sunt prescrise, pentru prevenirea cheagurilor ce pot migra spre creier).

Gestionați stresul și mergeți la controale medicale regulate

Stresul cronic și depresia au fost asociate cu un risc mai mare de evenimente cardiovasculare, inclusiv AVC. Încercați tehnici de reducere a stresului (meditație, exerciții de respirație, yoga) și nu ezitați să cereți ajutor specializat dacă vă confruntați cu anxietate sau depresie. Mergeți la consulturi medicale periodice pentru a vă verifica starea de sănătate – multe condiții de risc (precum hipertensiunea sau hipercolesterolemia) pot fi „tăcute” și depistate doar prin screening.

Accidentul vascular cerebral rămâne o provocare majoră pentru sănătatea publică, însă educația și prevenția pot salva vieți. Cunoașterea simptomelor (pentru a acționa rapid) și reducerea factorilor de risc prin schimbări în stilul de viață și tratament medical preventiv sunt esențiale. Mesajul optimist oferit de cercetări este că până la 80-90% dintre AVC-uri pot fi prevenite prin măsuri adecvate. ​

Educație, prevenție și acțiune rapidă – cheia în lupta împotriva AVC-ului

Accidentul vascular cerebral (AVC) rămâne una dintre cele mai grave afecțiuni neurologice, având un impact major asupra sănătății publice la nivel global și național. Faptul că România se confruntă cu una dintre cele mai ridicate incidențe ale AVC-ului din Europa subliniază necesitatea unor măsuri urgente de prevenție și conștientizare.

Acest articol a evidențiat esența cunoașterii simptomelor AVC-ului, importanța diagnosticării rapide și opțiunile actuale de tratament și recuperare. Deși un AVC poate surveni brusc, în multe cazuri el poate fi prevenit. Adoptarea unui stil de viață sănătos – prin controlul tensiunii arteriale, renunțarea la fumat, menținerea unei greutăți optime și monitorizarea regulată a sănătății cardiovasculare – poate reduce semnificativ riscul acestei afecțiuni.

Recuperarea după un AVC este un proces complex, care necesită o abordare integrată, implicând o echipă multidisciplinară și sprijinul activ al familiei și al comunității. Atunci când intervențiile sunt personalizate și bine coordonate, șansele de recuperare funcțională pot crește considerabil.

În plus, terapii inovatoare precum oxigenoterapia hiperbară aduc perspective promițătoare în recuperarea pacienților post-AVC, contribuind semnificativ la îmbunătățirea funcțiilor neurologice și la accelerarea procesului de refacere.

Mesajul esențial este clar: fiecare minut contează! Recunoașterea rapidă a simptomelor și intervenția medicală imediată pot salva vieți și pot reduce severitatea dizabilităților cauzate de un AVC. Totodată, prevenția printr-un stil de viață echilibrat și urmărirea recomandărilor medicale sunt cele mai eficiente „tratamente” pe termen lung.

În final, informarea și conștientizarea rămân armele cele mai puternice în lupta împotriva AVC-ului. Prin educație și acțiuni responsabile, putem contribui la reducerea numărului de cazuri și la îmbunătățirea calității vieții celor afectați de această boală.