Articol revizuit de: Dr. Sturz Ciprian, Dr. Tîlvescu Cătălin și Dr. Alina Vasile
Articol actualizat la data: 04-11-2024
Terapia hiperbară, cunoscută și sub denumirea de oxigenoterapie hiperbară (HBOT), a devenit din ce în ce mai populară în ultimii ani datorită potențialelor sale beneficii în tratarea diferitelor afecțiuni.
Premiul Nobel pentru Medicină din 2019, acordat pentru cercetările privind modul în care celulele detectează și răspund la schimbările nivelului de oxigen, a generat un nou val de interes și dezvoltare în terapia hiperbară, bazându-se pe decenii de experiență deja acumulată în acest domeniu.
Cu toate acestea, câteodată pare să existe o confuzie privind clasificarea acestei terapii: este o terapie alternativă sau aparține medicinei clasice? În acest articol, vom explora caracteristicile, utilizările și contextul terapeutic al terapiei hiperbare pentru a răspunde la această întrebare.
Terapia hiperbară, cunoscută și sub denumirea de oxigenoterapie hiperbară, este un tratament medical care presupune expunerea pacientului la oxigen pur (100%) într-o cameră specială, numită barocameră, unde presiunea este mai mare decât cea atmosferică normală. Această creștere a presiunii permite o mai bună dizolvare a oxigenului în sânge și țesuturi, accelerând procesele de vindecare și regenerare.
Atunci când este administrat în centre medicale acreditate, tratamentul se desfășoară conform unor protocoale și scheme de tratament bine stabilite, elaborate de organisme medicale internaționale, precum Undersea and Hyperbaric Medical Society (UHMS) și Comitetul European pentru Medicină Hiperbară (ECMH).
Terapia alopată se referă la tratamentele medicale tradiționale, bazate pe dovezi științifice și utilizate de profesioniștii din domeniul sănătății pentru a trata bolile și afecțiunile. Terapia Hiperbară (HBOT) este recunoscută de multe instituții medicale și organizații internaționale, cum ar fi Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite, pentru tratamentul unor afecțiuni specifice. Utilizarea sa în contextul medical este bine documentată și se bazează pe cercetări riguroase și mii de studii clinice.
În plus, terapia hiperbară este adesea administrată în spitale și clinici din țări cu sisteme medicale bine dezvoltate, cum ar fi Austria, Germania, Franța și Italia, sub supravegherea medicilor specializați. Acest lucru subliniază caracterul său de tratament medical convențional.
În aceste țări, terapia hiperbară este inclusă în protocoalele standard de tratament pentru anumite afecțiuni și este adesea acoperită de asigurările de sănătate publice sau private, consolidându-i statutul de terapie alopată.
În Statele Unite, Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat terapia hiperbară pentru 14 afecțiuni, inclusiv boala de decompresie, intoxicația cu monoxid de carbon, rănile cronice și ulcerele diabetice. La nivel European, utilizarea terapiei hiperbare este aprobată pentru o gamă și mai largă de afecțiuni, cu aproximativ 30 de indicații recunoscute în majoritatea țărilor.
Gradul 1: Recomandare strictă | Gradul 2: Recomandat | Gradul 3: Opțional | Alte indicații: |
---|---|---|---|
|
|
|
|
Gradul 1: Recomandare strictă |
---|
|
Gradul 2: Recomandat |
---|
|
Gradul 3: Opțional |
---|
|
Alte indicații: |
---|
|
Pe de altă parte, terapia hiperbară este uneori utilizată ca un tratament pentru afecțiuni pentru care dovezile științifice sunt încă insuficiente. De exemplu, cercetări recente arată că terapia hiperbară poate fi benefică în tratarea autismului, migrenelor, depresiei, dar și a altor afecțiuni neurologice. Deși există studii care sugerează potențiale beneficii în aceste domenii, comunitatea medicală nu a ajuns încă la un consens și astfel utilizările acestea sunt considerate alternative sau complementare
Există și cazuri unde sunt studii și dovezi suficiente pentru unele afecțiuni, dar încă nu au trecut de procesul de aprobare FDA, care poate dura și până la 12 ani. Un exemplu de astfel de afecțiune este necroza osoasă de grad 1 și 2, unde șansele de vindecare cu ajutorul terapiei hiperbare sunt de peste 80%. Până de curând, această afecțiune avea foarte puține metode de tratament non-invazive, majoritatea fiind cu eficiență redusă.
Mai mult, utilizarea HBOT pentru aceste afecțiuni încă neaprobate, nu este acoperită de asigurările de sănătate publică, ceea ce subliniază natura sa de terapie alternativă în aceste cazuri. E important de menționat că, indiferent de afecțiune, terapia hiperbară este considerată un tratament sigur și de încredere, având foarte puține contraindicații sau riscuri de complicații, iar efectele secundare sunt, în general, minore.
Informațiile furnizate de către Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA), dar și numeroase studii științifice arată că atunci când este aplicată corespunzător, în centre medicale acreditate, terapia hiperbară poate fi considerată unul dintre cele mai sigure tratamente medicale disponibile.
De fapt, utilizările alternative sunt o practică comună și în cazul tratamentelor medicamentoase. Există foarte multe medicamente cunoscute, care sunt utilizate frecvent pentru afecțiuni diferite de cele pentru care au fost inițial aprobate. Această practică, cunoscută sub numele de "off-label use" (utilizare neautorizată/alternativă), este destul de comună în medicină.
Numărul de medicamente cu utilizări alternative (off-label) bine cunoscute este destul de mare. Se estimează că la nivel mondial, aproximativ 20-25% dintre toate prescripțiile medicale sunt pentru utilizări alternative (off-label). Aceasta ar putea însemna că există sute, dacă nu chiar mii de medicamente care sunt utilizate frecvent pentru afecțiuni diferite de cele pentru care au fost inițial aprobate.
Un exemplu notabil e banala aspirină, un medicament foarte cunoscut și utilizat pe scară largă, inițial aprobat pentru ameliorarea durerii și reducerea febrei, are acum numeroase utilizări alternative (off-label), care includ prevenirea atacurilor de cord și a accidentelor vasculare cerebrale, prevenirea preeclampsiei, reducerea riscului de cancer colorectal, tratamentul bolii Kawasaki și gestionarea sindromului antifosfolipidic.
Camerele hiperbare se împart în 2 categorii, HBOT (medicale) și mHBOT (non-medicale). Deși acestea par similare, diferențele tehnice și beneficiile medicale dintre cele două pot fi foarte mari. Principalele diferențe tehnice sunt date de către presiunea de lucru și de puritatea oxigenului utilizat în cadrul terapiei.
Odată cu apariția tot mai multor capsule de hiperbarie ușoară (mHBOT), a crescut confuzia privind clasificarea medicinei hiperbare ca terapie alternativă sau alopată. Aceste capsule sunt promovate de multe ori pentru utilizare la domiciliu sau în centre SPA și nu respectă aceleași standarde medicale riguroase ca barocamerele din centrele medicale acreditate.
În plus, confuzia este amplificată și de anumite clinici medicale care achiziționează și promovează dispozitive mHBOT non-medicale, acestea fiind considerabil mai ieftine decât camerele HBOT medicale.
Apariția acestor capsule non-medicale de hiperbarie ușoară, precum și lipsa unei reglementări stricte cu privire la modul de folosire și promovare a acestora, pot induce ideea că terapia hiperbară este mai degrabă o practică alternativă decât una bazată pe dovezi și protocoale medicale stabilite.
Deci, este terapia hiperbară o terapie alternativă sau alopată? Răspunsul depinde de contextul specific al utilizării sale. În tratamentul afecțiunilor recunoscute, cum ar fi boala de decompresie sau intoxicația cu monoxid de carbon, terapia hiperbară este nu doar o terapie alopată, dar și o indicație de primă linie, bine integrată în practicile medicale convenționale. Totuși, când este folosită pentru afecțiuni unde dovezile științifice sunt încă insuficiente, terapia hiperbară poate fi considerată o terapie alternativă.
Cel mai important este să vă asigurați că terapia este efectuată într-un centru medical acreditat, care folosește camere hiperbare de uz medical, oxigen medicinal pur și aplică scheme de tratament bine stabilite.
În concluzie, atunci când este folosită corespunzător, terapia hiperbară deține un loc special în peisajul medical, fiind recunoscută și utilizată atât în medicina convențională, cât și în terapiile alternative, în funcție de afecțiunile tratate și de dovezile științifice disponibile.