Articol revizuit de: Dr. Sturz Ciprian, Dr. Tîlvescu Cătălin și Dr. Alina Vasile
Articol actualizat la data: 04-11-2024
În sportul de performanță, corpul este supus unui grad ridicat de stres fizic, ceea ce duce la un risc crescut de accidentări. Mai mult de jumătate dintre sportivi se confruntă anual cu cel puțin o leziune. Leziunile sportive pot fi de mai multe tipuri, de la întinderi musculare, leziuni ligamentare, rupturi de tendon, la fracturi osoase, oboseală și dureri musculare.
Modalitățile populare de tratament includ repausul, aplicarea de gheață, compresie, bandajarea zonei afectate, terapie fizică, precum și administrarea de medicamente, cum ar fi analgezicele sau antiinflamatoarele. Însă o recuperare completă are loc în câteva săptămâni sau luni, iar pentru sportivi fiecare zi în care nu se pot antrena sau concura este crucială.
Datorită beneficiilor raportate în medicina sportivă, terapia cu oxigen hiperbaric (HBOT) a devenit din ce în ce mai utilizată și recomandată în tratamentul afecțiunilor specifice sportivilor. Studiile recente au demonstrat că HBOT contribuie la reducerea perioadei de recuperare cu până la 70%, atunci când este combinată cu sesiuni de fizioterapie.
Orice leziune, de la o simplă accidentare la fracturi complexe, presupune în esență o deteriorare a celulelor. Organismul se recuperează prin repararea acestor celule, urmând un proces de vindecare în 4 etape.
Oxigenul joacă un rol crucial în fiecare dintre aceste etape. Oxigenoterapia ajută la furnizarea de oxigen celulelor pentru a sprijini și accelera procesul natural de vindecare.
În timpul terapiei, pacientul este dus într-o cameră hiperbară, care este presurizată până la maximum 3 atmosfere absolute (ATA), unde va inhala oxigen pur (100%). Prin urmare, nivelul de oxigen din sânge va crește de până la 20 de ori, fiind difuzat mult mai ușor în țesuturile private de oxigen, accelerând vindecarea acestora.
Terapia cu oxigen hiperbaric este un tratament complementar eficient pentru leziunile țesuturilor moi. Un studiu publicat în 2011, în jurnalul Therapeutic Advances in Musculoskeletal Disease, a arătat că HBOT contribuie la reducerea inflamației și accelerează procesul de recuperare pentru leziunile mușchilor și ligamentelor.
Efectele terapiei hiperbare sunt multiple: reduce hipoxia prin îmbunătățirea gradului de oxigenare al țesuturilor și stimulează fluxul sanguin în zona afectată. De asemenea, HBOT reduce edemul prin scăderea nivelului de citokine inflamatorii. Mai mult, această terapie susține formarea de noi vase de sânge prin angiogeneză și stimulează proliferarea fibroblastelor, cu rol în producția de colagen și regenerarea celulară, procese esențiale în vindecarea țesuturilor moi.
Terapia hiperbară (HBOT) este o metodă terapeutică complementară în procesul de vindecare și regenerare osoasă după fracturi. Similar cu procesul de vindecare al rănilor, HBOT crește aportul de oxigen către țesuturile din jurul fracturii, pentru a susține procesul de vindecare și a accelera timpul de recuperare. Rezultatele unui studiu publicat în 2007 în jurnalul Connective Tissue Research au demonstrat că terapia hiperbară stimulează producția de osteoblaste, celule specializate formate din celule stem, care au rolul de a forma țesutul osos. De asemenea, aceasta contribuie la creșterea producției de fibre de colagen, cu rol în întărirea oaselor și a articulațiilor.
Potrivit unui studiu publicat în 2015 în jurnalul Medical Gas Research, terapia cu oxigen hiperbaric s-a dovedit benefică în ameliorarea simptomelor și recuperarea pacienților care suferă de leziuni cerebrale traumatice. După o traumă cerebrală, organismul activează sistemul imunitar pentru a repara leziunile suferite. Terapia cu oxigen hiperbaric are capacitatea de a stimula sistemul imunitar, pentru a accelera procesele de vindecare ale organismului.
HBOT favorizează creșterea fluxului sanguin și circulației oxigenului în zona contuziei. Aceasta favorizează regenerarea țesuturilor și previne moartea celulară. În plus, contribuie la reducerea inflamației și a durerii asociate leziunilor cerebrale.
Un nou studiu publicat în 2022, în jurnalul Sports Medicine – Open, atestă efectele pozitive ale terapiei hiperbare asupra perfomanțelor sportive ale atleților de vârstă mijlocie. HBOT crește masa și funcția mitocondriilor, celulele care sunt responsabile pentru producerea de energie în organism prin respirație celulară. Acest lucru conduce la creșterea VO2max (o măsură a capacității organismului de a utiliza oxigen) și VO2AT (punctul în care absorbția de oxigen de către organism atinge platouri în timpul exercițiului).
Clinica noastră dispune de una dintre cele mai performante camere hiperbare de uz medical, iar echipa Hyperbarium este formată din specialiști cu experiență, care te vor ghida în procesul de consultație și tratament cu oxigen hiperbar.
Vă așteptăm la clinica Hyperbarium din Oradea.
Programările pot fi făcute aici.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3382683/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/17653977/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4547434/
https://sportsmedicine-open.springeropen.com/articles/10.1186/s40798-021-00403-w