Terapia hiperbară și cancerul: ce poate face și ce nu poate face HBOT

Terapia hiperbară și cancerul: ce poate face și ce nu poate face HBOT

1. Care este legătura între oncologie și terapie hiperbară?
2. Cancerul nu este o singură boală
3. Radioterapia: ce înseamnă și cum acționează
4. Efectele acute și efectele întârziate ale radioterapiei
5. Ce este terapia hiperbară
6. Ce nu poate face oxigenul hiperbaric în oncologie
7. Cum ajută oxigenul hiperbaric țesutul iradiat
   • Osteoradionecroza mandibulară și terapie hiperbară
   • Cistita radică și HBOT
   • Cum ajută terapia hiperbară în proctita radică și leziuni intestinale
8. Poți face terapie hiperbară dacă ai cancer netratat sau în curs de tratament?
9. Cum se integrează terapia hiperbară în tratamentul oncologic
10. Cum se desfășoară terapia hiperbară la Hyperbarium
11. Ce trebuie să faci după radioterapie
12. Când trebuie solicitată rapid evaluarea medicală?
13. Locul real al terapiei hiperbare în oncologie

O problemă pe care o ridică mulți pacienți după terminarea ședințelor de radioterapie este cât de afectat este corpul. Radioterapia se comportă puțin ca o furtună controlată. Știe exact unde trebuie să lovească pentru a distruge tumora, dar câteva picături ajung inevitabil și pe țesutul sănătos din vecinătate. La majoritatea pacienților, acest țesut se reface de la sine, ca iarba după ploaie. La unii, însă, „solul" rămâne prea sărac în oxigen pentru a se regenera singur, iar aici își găsește locul terapia hiperbară. Ea nu este un tratament al cancerului, ci un tratament suport pentru recuperare.

Acest articol nu vorbește despre vindecarea cancerului cu oxigen sub presiune, pentru că HBOT nu face asta și oricine afirmă contrariul distorsionează literatura medicală. Vorbește, în schimb, despre un teritoriu mult mai concret și mai bine documentat științific: recuperarea după o perioadă de radioterapie.

Care este legătura între oncologie și terapie hiperbară?

Întrebarea ce urmează după radioterapie nu are același răspuns pentru toți pacienții. Pentru unii urmează controale periodice și o recuperare fără probleme importante. Pentru alții continuă tratamentul oncologic prin chirurgie, chimioterapie, imunoterapie sau terapie hormonală. Există însă și pacienți la care, după luni sau chiar ani, apar leziuni ale țesuturilor sănătoase care au fost expuse la radiații. În această ultimă situație poate deveni relevantă terapia cu oxigen hiperbaric, cunoscută și prin abrevierea HBOT.

Este esențial să facem de la început o delimitare clară: terapia hiperbară nu tratează cancerul în mod direct. Nu distruge tumora, nu înlocuiește operația, chimioterapia, radioterapia, imunoterapia sau tratamentul prescris de oncolog și nu trebuie prezentată drept o metodă alternativă de vindecare a cancerului.

În oncologie, rolul medical cel mai bine stabilit al HBOT este tratarea anumitor leziuni produse de radioterapie asupra țesuturilor sănătoase. Vorbim despre probleme precum osteoradionecroza mandibulei, leziunile cronice ale țesuturilor moi, cistita radică și, în anumite situații atent selectate, proctita radică. Acestea sunt complicații ale tratamentului oncologic, nu tumori tratate cu oxigen.

Această diferență este importantă atât medical, cât și uman. Un pacient care a trecut prin cancer nu are nevoie de promisiuni spectaculoase, ci de explicații exacte: ce problemă încearcă medicii să trateze, ce dovezi există, ce limite are terapia și cum se integrează ea în planul stabilit de echipa oncologică.

Cancerul nu este o singură boală

Folosim cuvântul „cancer" ca pe un termen umbrelă pentru mai multe afecțiuni care au într-o oarecare măsură un punct comun. Acesta este apariția unor celule modificate care se multiplică necontrolat, pot invada țesuturile din jur și, în unele cazuri, se pot răspândi în alte regiuni ale organismului prin metastaze.

Principalele categorii de cancer, clasificate după țesutul din care provin, sunt:

• Carcinoamele – cele mai frecvente tipuri de cancer, pornesc din celulele epiteliale care acoperă pielea, organele și cavitățile corpului; în această categorie intră multe dintre cancerele de sân, plămân, prostată, colon, vezică urinară, col uterin, cap și gât
• Sarcoamele – se dezvoltă din țesuturi precum osul, mușchiul, grăsimea sau vasele de sânge
• Leucemiile – pornesc din țesuturile care formează sângele, de obicei din măduva osoasă, și nu produc întotdeauna o tumoră solidă
• Limfoamele – afectează sistemul limfatic
• Mielomul multiplu – pornește din plasmocite, celule ale sistemului imunitar
• Alte categorii – tumori ale sistemului nervos central, tumori germinale și numeroase forme rare, fiecare cu propriul comportament biologic

De aceea, tratamentul nu se alege doar după organul în care a fost descoperită tumora. Contează tipul celulelor, stadiul bolii, profilul molecular, extinderea locală, existența metastazelor, starea generală și alte boli ale pacientului.

Tratamentul poate include:

• chirurgia, prin care tumora este îndepărtată;
• chimioterapia, care folosește medicamente ce acționează în special asupra celulelor cu multiplicare rapidă;
• radioterapia, care afectează ADN-ul celulelor tumorale;
• imunoterapia, care ajută sistemul imunitar să recunoască și să atace cancerul;
• terapia țintită, orientată asupra unor proteine sau modificări moleculare specifice;
• terapia hormonală, folosită pentru cancerele influențate de hormoni, cum sunt anumite tumori de sân sau prostată.

În multe cazuri, aceste metode sunt combinate.

În România, cancerul reprezintă una dintre principalele cauze de deces. Potrivit Profilului de țară privind cancerul, publicat de OECD și Comisia Europeană în 2025, în anul 2022 au fost înregistrate 45.866 de decese prin cancer, iar neoplaziile constituiau a doua cauză de deces după bolile cardiovasculare, reprezentând aproximativ 19% din totalul deceselor în 2019. La nivel mondial, Organizația Mondială a Sănătății și Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului estimau aproximativ 20 de milioane de cazuri noi în 2022, iar pe fondul îmbătrânirii populației și al expunerii la factori de risc, numărul ar putea depăși 35 de milioane în 2050, OMS detaliază această creștere a poverii globale a cancerului. Aceste cifre explică de ce medicina modernă nu se concentrează numai asupra vindecării sau controlului tumorii, ci și asupra vieții pacientului după tratament.

Radioterapia: ce înseamnă și cum acționează

Radioterapie înseamnă este un tratament care folosește doze mari de radiații ionizante pentru a deteriora ADN-ul celulelor tumorale. Când leziunile ADN-ului sunt suficient de mari, celulele canceroase nu se mai pot diviza și mor. Efectul nu este întotdeauna imediat. Procesul poate continua săptămâni sau luni după ultima ședință. National Cancer Institute explică mecanismul radioterapiei și diferențele dintre iradierea externă, brahiterapie și tratamentele sistemice cu radionuclizi.

Radioterapia este un tratament local. Spre exemplu, dacă este iradiată prostata, efectul principal este urmărit în pelvis; dacă este tratată o tumoră din regiunea capului și gâtului, fasciculele sunt concentrate asupra acelei regiuni. Planificarea modernă folosește imagistică, sisteme computerizate și tehnici precum IMRT, care modulează intensitatea fasciculului pentru a distribui doza cât mai precis și a proteja organele învecinate. Totuși, între aparat și tumoră se află inevitabil și țesut sănătos. Medicina fizică poate reduce doza primită de acesta, dar nu o poate elimina în orice situație, iar radiația poate afecta celulele normale, vasele mici de sânge, țesutul conjunctiv și capacitatea locală de reparare.

Radioterapia este folosită pentru vindecarea unor cancere, reducerea riscului de recidivă după operație, micșorarea tumorii înaintea intervenției sau controlul simptomelor în boala avansată. Agenția Internațională pentru Energie Atomică estimează că aproximativ 50-70% dintre pacienții oncologici au nevoie de radioterapie la un moment dat. Prin urmare, persoanele care fac radioterapie reprezintă un grup foarte numeros și foarte diferit: unii primesc câteva ședințe, alții un protocol de mai multe săptămâni, iar doza și zona tratată variază considerabil.

Efectele acute și efectele întârziate ale radioterapiei

Nu toate reacțiile apărute după iradiere sunt complicații tardive și nu toate sunt indicații pentru HBOT. Cele mai multe efecte secundare radioterapie sunt acute: apar în timpul tratamentului sau în primele săptămâni după acesta și sunt legate de inflamația țesuturilor expuse.

În funcție de regiunea tratată pot apărea roșeață și sensibilitate a pielii, oboseală, căderea părului numai în câmpul iradiat, inflamația mucoasei bucale, dificultăți la înghițire, greață, diaree, urinări frecvente sau disconfort pelvin. Multe dintre aceste reacții se reduc după încheierea radioterapiei, pe măsură ce celulele sănătoase se refac.

Leziunile întârziate sunt diferite. Ele pot apărea după șase luni, după câțiva ani sau, uneori, după mai mult de un deceniu. În locul unei inflamații trecătoare poate exista o deteriorare lentă a microcirculației: vasele mici se îngustează, țesutul devine fibros, mai puțin elastic, slab vascularizat și cronic sărac în oxigen. În medicina hiperbară sunt folosiți uneori trei termeni pentru a descrie țesutul iradiat: hipoxic, adică primește prea puțin oxigen, hipovascular, adică are prea puține vase de sânge funcționale, și hipocelular, care arată că numărul și activitatea celulelor capabile să repare zona sunt reduse.

Este un cerc dificil de întrerupt. Pentru repararea țesuturilor este nevoie de oxigen și circulație, dar tocmai circulația a fost afectată de radiații. O rană minoră, o extracție dentară, o infecție sau o intervenție chirurgicală efectuată ulterior poate depăși capacitatea de vindecare a regiunii. Aceste efecte nu înseamnă că radioterapia a fost aplicată greșit, chiar dacă în numeroase situații, ea a fost necesară pentru controlul cancerului și a salvat viața pacientului. Leziunea tardivă este o posibilă consecință a expunerii țesuturilor sănătoase la doza necesară tratării tumorii.

Ce este terapia hiperbară

Terapia cu oxigen hiperbaric presupune ca pacientul să respire oxigen medical cu o concentrație apropiată de 100%, într-o cameră în care presiunea este mai mare decât presiunea atmosferică normală. La nivelul mării respirăm aer cu aproximativ 21% oxigen, la o presiune de 1 ATA. În HBOT, presiunea de tratament se situează frecvent în jurul valorilor de 2-2,5 ATA. Presiunea nu este un detaliu tehnic lipsit de importanță: ea modifică felul în care oxigenul intră în sânge și este distribuit în țesuturi.

În condiții obișnuite, cea mai mare parte a oxigenului este transportată de hemoglobina din globulele roșii. Sub presiune, cantitatea de oxigen dizolvat direct în plasma sanguină crește semnificativ, iar plasma poate transporta astfel oxigen și spre zone în care microcirculația este afectată, chiar dacă efectul nu poate înlocui complet vasele de sânge distruse.

Pentru o explicație mai amplă a mecanismului fizic și biologic, poți consulta articolul Hyperbarium despre cum funcționează terapia hiperbară.

În timpul unei ședințe, presiunea este crescută treptat. Pacientul poate simți în urechi o senzație asemănătoare cu cea din timpul decolării sau aterizării unui avion. După atingerea presiunii de lucru urmează perioada de expunere la oxigen, uneori împărțită prin pauze de aer, iar la final camera este depresurizată lent. Pentru leziunile tardive post-iradiere, protocoalele utilizate în practica medicală presupun adesea ședințe repetate, de regulă în zile consecutive ale săptămânii, timp de mai multe săptămâni

Ce nu poate face oxigenul hiperbaric în oncologie

Căutarea expresiei „terapie hiperbară cancer” poate produce rezultate foarte diferite: studii de laborator, ipoteze despre oxigenarea tumorilor, reclame comerciale, mărturii personale și informații despre leziunile post-radioterapie. Aceste categorii nu trebuie confundate.

Terapia hiperbară nu este un tratament oncologic de sine stătător. Nu există dovezi clinice suficiente pentru a afirma că o cură obișnuită de oxigenoterapie hiperbară vindecă o tumoră, o micșorează în mod predictibil, elimină metastazele sau previne recidiva. Terapia nu înlocuiește biopsia, diagnosticul histopatologic, stadializarea, operația, chimioterapia, radioterapia, imunoterapia ori tratamentul țintit și nu trebuie folosită pentru a amâna începerea tratamentului oncologic recomandat.

Este la fel de importantă diferența dintre terapie complementară și terapie alternativă. Terapii complementare cancer sunt folosite alături de tratamentul standard, pentru o indicație clară și după evaluarea riscurilor. O terapie alternativă este folosită în locul tratamentului oncologic dovedit, iar această substituire poate reduce șansele de supraviețuire. National Cancer Institute subliniază explicit această diferență și arată că medicina integrativă trebuie să combine tratamentul standard cu metode pentru care există dovezi rezonabile de siguranță și utilitate, așa cum este detaliat în ghidul NCI despre medicina complementară și alternativă. În contextul despre care vorbim aici, HBOT este un tratament medical adjuvant pentru anumite consecințe ale radioterapiei. Ținta este țesutul sănătos afectat, nu tumora.

Cum ajută oxigenul hiperbaric țesutul iradiat

Un țesut sănătos se vindecă printr-o succesiune de procese coordonate. Celulele imunitare curăță zona, fibroblastele produc colagen, celulele endoteliale contribuie la formarea vaselor, iar țesutul primește nutrienți și oxigen prin circulația locală. După iradiere, acest mecanism poate fi încetinit sau blocat: vasele mici devin rare și fragile, colagenul este depus anormal, fibroza face țesutul rigid, iar celulele reparatoare nu mai funcționează eficient într-un mediu sărac în oxigen.

HBOT crește temporar presiunea parțială a oxigenului din țesut. Repetarea controlată a acestor creșteri poate activa semnale biologice implicate în angiogeneză, adică formarea unor vase noi de sânge, și în recrutarea celulelor necesare reparării. Nu este vorba despre „umplerea" definitivă a țesutului cu oxigen după o singură ședință, ci efectul urmărit apare prin repetarea unui stimul. În cameră, oxigenarea crește mult; după ședință, ea revine treptat spre nivelul inițial, iar alternanța repetată poate susține răspunsul celular și reconstrucția microvasculară.

Consensul European de Medicină Hiperbară și Undersea and Hyperbaric Medical Society includ leziunile tardive post-iradiere printre utilizările clinice recunoscute ale HBOT. Totuși, un mecanism plauzibil nu garantează succesul la orice pacient. Rezultatul depinde de tipul leziunii, gradul fibrozei, existența unei infecții, starea vasculară, fumat, diabet, tratamentele asociate și eventualele intervenții chirurgicale. Unele leziuni răspund bine, altele numai parțial, iar în cazurile avansate chirurgia poate rămâne necesară.

Osteoradionecroza mandibulară și terapie hiperbară

Osteoradionecroza mandibulară apare atunci când osul iradiat își pierde vitalitatea și nu se mai poate vindeca normal. Forma cea mai cunoscută este osteoradionecroza mandibulei, întâlnită după radioterapia cancerelor capului și gâtului. Mandibula are o vascularizație mai puțin bogată decât alte oase ale feței și suportă zilnic presiuni produse de masticație, astfel încât o extracție dentară, o proteză care rănește gingia sau o infecție poate declanșa expunerea și necroza osului la un pacient iradiat.

Pacientul poate observa durere persistentă, os vizibil în cavitatea bucală, răni care nu se închid, secreții, halenă neplăcută, infecții recurente, dificultăți la deschiderea gurii, masticație sau înghițire, iar în stadii avansate pot apărea fistule și fracturi patologice. În această complicație, terapia hiperbară nu trebuie privită izolat. Tratamentul poate include igienizare orală, antibiotice când există infecție, controlul durerii, îndepărtarea țesutului necrotic și, în cazuri severe, rezecție și reconstrucție chirurgicală, iar oxigenoterapia hiperbară poate fi utilizată înainte și după chirurgie pentru a pregăti patul tisular și a susține vindecarea.

Consensul european recomandă terapia cu oxigen hiperbaric pentru osteoradionecroza mandibulară, dar literatura medicală contemporană obligă la o nuanțare importantă: dovezile privind tratamentul leziunii deja constituite nu trebuie confundate cu prevenția de rutină înaintea oricărei extracții dentare. Studiul randomizat HOPON, publicat în 2019, a analizat prevenirea osteoradionecrozei la pacienți cu mandibulă iradiată care urmau să fie supuși unor proceduri dentoalveolare. Incidența la șase luni a fost de 6,4% în grupul HBOT și 5,7% în grupul de control, fără o diferență semnificativă. Rezultatul arată că profilaxia hiperbară nu trebuie aplicată automat oricărui pacient care a făcut radioterapie, ci decisă individual, în funcție de doza primită de mandibulă, starea osului, tipul intervenției și ceilalți factori de risc.

Cistita radică și HBOT

Cistita radică este inflamația cronică a vezicii urinare provocată de radioterapia pelvină, care poate cauza sângerări, durere și urinări frecvente și dureroase. Urmărirea la cinci ani a studiului RICH-ART a arătat că ameliorarea s-a menținut pentru mulți dintre participanți, iar îmbunătățirea medie a scorului urinar a fost de 19,1 puncte față de momentul inițial, peste pragul considerat clinic important pentru instrumentul respectiv. Este un rezultat valoros deoarece cistita radică este o afecțiune cronică, iar obiectivul nu este doar o ameliorare de câteva săptămâni.

HBOT nu este însă primul răspuns la orice episod de sânge în urină. Hematuria abundentă, retenția prin cheaguri, amețeala, slăbiciunea sau scăderea hemoglobinei pot necesita tratament urologic de urgență, nu programare la terapia hiperbară.

Cum ajută terapia hiperbară în proctita radică și leziuni intestinale

Proctita radică este afectarea rectului după radioterapia pelvină. Poate produce sângerare, mucus, urgență la defecație, diaree, durere, tenesme, adică senzația persistentă că rectul nu s-a golit, și, în cazurile severe, ulcerații, stenoză sau fistule. Tratamentul poate include modificări alimentare, medicamente locale, sucralfat, proceduri endoscopice precum coagularea cu plasmă de argon și, în cazuri complicate, chirurgie. HBOT este una dintre opțiunile posibile pentru forme cronice, refractare la tratamentele obișnuite, dar dovezile sunt mai puțin uniforme decât în cistita radică.

Un studiu randomizat dublu-orb publicat în 2008 a evaluat 120 de pacienți eligibili cu proctită radică refractară. Proporția celor considerați respondenți a fost de 88,9% în grupul tratat hiperbar, față de 62,5% în grupul de control, iar cercetătorii au calculat o reducere absolută a riscului de eșec de 32%, echivalentă cu tratarea a aproximativ trei pacienți pentru a obține un răspuns suplimentar studiul poate fi consultat pe PubMed. Revizuirea Cochrane din 2023 concluzionează că terapia hiperbară poate ameliora anumite leziuni tardive ale țesuturilor din regiunea capului, gâtului și pelvisului și poate reduce riscul de desfacere a unor plăgi în țesuturi iradiate, dar autorii subliniază că multe studii au inclus puțini pacienți, metode diferite și niveluri variabile de calitate.

Poți face terapie hiperbară dacă ai cancer netratat sau în curs de tratament?

Răspunsul scurt este complicat și trebuie explicat pe larg. Există două situații complet diferite care trebuie luate în seamnă: cancerul care nu a fost încă tratat și cancerul pentru care urmezi deja un tratament, cum ar fi chimioterapia sau radioterapia.

Mulți oameni cred că, dacă ai cancer, terapia hiperbară este automat interzisă. Nu este chiar așa. Singurul caz în care oxigenul sub presiune este cu adevărat interzis, indiferent de boală, este atunci când plămânul are aer captiv nedrenat (pneumotorax netratat), pentru că presiunea din cameră poate agrava brusc această problemă și poate pune viața în pericol. Cancerul, în sine, nu se află pe această listă a interdicțiilor absolute, conform unui studiu publicat pe PMC.

De ce a existat totuși teama asta? Pentru că oxigenul suplimentar ajută la formarea de vase de sânge noi. În consecință, s-a explorat ideea ca acesta ar putea susține regenerarea celulelor canceroase, nu doar a țesutului sănătos. Însă, evaluările literaturii nu au demonstrat că HBOT accelerează în mod general creșterea tumorală sau recidiva. O revizuire din 2012 privind creșterea și recurența cancerului a concluzionat că datele disponibile indică mai degrabă un efect neutru asupra evoluției tumorale.

Totuși, primul pas după diagnosticul de cancer este întotdeauna tratamentul oncologic.Dacă medicul tău consideră că ai avea nevoie de oxigen sub presiune pentru altă problemă, decizia se ia doar împreună cu oncologul tău, niciodată separat.

Dacă faci deja un tratament, adică faci chimioterapie, radioterapie sau alt tratament activ, situația se discută altfel. Aici nu mai vorbim despre riscul asupra tumorii, ci despre cum se combină terapia hiperbară cu medicamentele pe care le iei. De altfel, unor citostatice le crește eficiența dacă sunt combinate cu HBOT. Printre ele se numără Ciclofosfamida, Gemcitabina, Fluorouracilul (5-FU),Paclitaxelul și Docetaxelul (taxani).

De cealaltă parte, citostatice precum Doxorubicina, Cisplatinul și Bleomicina nu sunt compatibile cu terapia hiperbară și este indicată o evaluare strictă a stării de sănătate înainte de a intra în capsula cu oxigen hiperbar.

De asemenea, o rană care nu se vindecă sau o sângerare neobișnuită poate fi doar un efect al tratamentului, dar poate fi și un semn că boala a revenit.

De aceea, este foarte important să îi prezinți medicului de la Hyperbarium care te evoluează toate actele medicale, inclusiv tratamentul oncologic pe care l-ai urmat. Astfel, acesta va putea să îți spună dacă este indicat sau nu să urmezi un protocol de tratament cu terapie hiperbară și cum se va desfășura aceasta în cazul tău.

Cum se integrează terapia hiperbară în tratamentul oncologic

Un protocol responsabil pornește întotdeauna de la un diagnostic precis, nu de la o senzație generală de disconfort. Faptul că un pacient a făcut radioterapie și „nu se simte bine" nu este, prin el însuși, o indicație medicală suficientă. Medicul trebuie să stabilească întâi dacă este vorba despre o cistită radică, o proctită radică, o radionecroză de țesut moale, o osteoradionecroză sau o plagă chirurgicală într-un câmp iradiat, pentru că fiecare dintre aceste probleme are propriul plan de tratament.

Urmează documentarea bolii oncologice. Medicul hiperbarist are nevoie de diagnosticul histopatologic, regiunea tratată, data radioterapiei, doza totală și, când este disponibil, planul dozimetric. Sunt importante operațiile efectuate, curele de chimioterapie și imunoterapie, investigațiile recente și statutul actual al bolii.

Acordul oncologului nu este o simplă formalitate: oncologul și radioterapeutul pot preciza dacă tumora este în remisie, stabilă, activă sau în curs de reevaluare și dacă HBOT se poate integra fără să interfereze cu tratamentul principal. Chirurgul, urologul, gastroenterologul, stomatologul sau chirurgul maxilofacial definește problema locală și intervențiile necesare.

În cazul osteoradionecrozei, HBOT poate fi coordonată cu debridarea sau reconstrucția. În cistita radică, tratamentul poate fi introdus după evaluarea urologică și după ce au fost excluse alte surse ale hematuriei. În proctita radică, gastroenterologul trebuie să stabilească dacă simptomele provin într-adevăr din leziunea de iradiere și dacă terapiile obișnuite au fost utilizate corect. Acesta este sensul tratării complicațiilor radioterapiei: nu alegerea unei singure proceduri considerate miraculoase, ci combinarea instrumentelor potrivite pentru problema concretă.

Terapia hiperbară poate îmbunătăți mediul biologic în care țesutul încearcă să se vindece, dar nu înlocuiește îndepărtarea osului mort, oprirea unei hemoragii majore, tratamentul unei infecții sau reconstrucția chirurgicală atunci când acestea sunt necesare.

Cum se desfășoară terapia hiperbară la Hyperbarium

Clinica Hyperbarium utilizează o cameră hiperbară multiloc Haux Starmed 2200 XL, fabricată în Germania și clasificată ca dispozitiv medical de clasa IIb. Camera are o capacitate de 16 locuri și poate funcționa la o presiune de până la 3 ATA. Pacienții respiră oxigen medical cu puritate de 100%, iar parametrii efectivi ai tratamentului sunt stabiliți în funcție de indicația medicală.

Faptul că instalația poate ajunge la 3 ATA nu înseamnă că fiecare pacient este tratat la presiunea maximă. Presiunea, durata expunerii și pauzele de aer sunt componente ale unui protocol medical, iar creșterea inutilă a dozei de oxigen poate mări riscul reacțiilor adverse fără un beneficiu suplimentar demonstrat. Camera multiloc permite supravegherea mai multor pacienți într-un spațiu comun și oferă mai mult loc decât camerele individuale. Personalul monitorizează compresia, perioada de tratament și depresurizarea, iar pacientul primește instrucțiuni pentru egalizarea presiunii în urechi și este supravegheat pentru durere auriculară, amețeală, disconfort respirator sau alte simptome.

O ședință completă poate dura aproximativ două ore, incluzând compresia și revenirea la presiunea normală. Protocoalele pentru leziuni tardive de iradiere presupun frecvent zeci de ședințe, efectuate regulat. Continuitatea este importantă, dar numărul de ședințe nu se stabilește doar după diagnostic. Iar, evoluția clinică trebuie reevaluată pe parcurs.

Ce trebuie să faci după radioterapie

După radioterapie trebuie, în primul rând, să respecți programul de monitorizare stabilit de oncolog și radioterapeut. Cancerul poate continua să răspundă la tratament săptămâni sau luni după ultima ședință, iar momentul investigațiilor de control este ales în funcție de tipul tumorii.

Îngrijirea trebuie adaptată regiunii tratate. După radioterapia capului și gâtului sunt importante controalele stomatologice, igiena orală, prevenirea cariilor, gestionarea gurii uscate și evitarea extracțiilor efectuate fără cunoașterea dozei primite de mandibulă, De altfel, National Cancer Institute atrage atenția că modificările gurii, dinților și mandibulei pot apărea tardiv.

După iradierea pelvisului, sângele în urină sau scaun, nevoia urgentă de a urina, durerea pelvină, diareea persistentă și modificările tranzitului trebuie discutate cu medicul, deoarece pot proveni dintr-o leziune radică, dar și din infecții, hemoroizi, boli inflamatorii, efectele altor tratamente sau recidivă. După radioterapia peretelui toracic, a sânului sau a altor regiuni, trebuie urmărite rănile care nu se închid, ulcerațiile, secrețiile, durerea persistentă și rigidizarea progresivă a țesuturilor.

Fumatul afectează microcirculația și reduce capacitatea țesuturilor de a se vindeca. Diabetul necontrolat, anemia, infecțiile și malnutriția pot încetini recuperarea, iar aceste probleme trebuie tratate în paralel. Însă, oxigenoterapia hiperbară nu le anulează efectele. Nu este indicat ca orice persoană care termină radioterapia să înceapă preventiv HBOT. Terapia devine relevantă atunci când există o complicație documentată sau un context chirurgical pentru care echipa medicală consideră că beneficiile depășesc riscurile.

Când trebuie solicitată rapid evaluarea medicală?

Sângerarea abundentă în urină sau scaun, eliminarea cheagurilor, imposibilitatea de a urina, amețeala, leșinul, slăbiciunea marcată și dificultățile respiratorii necesită evaluare rapidă sau prezentare la urgență. O rană profundă, puroiul, febra, umflarea progresivă a feței sau gâtului, osul expus în gură, dificultatea de a înghiți și blocarea deschiderii mandibulei trebuie evaluate de medic. Aceste simptome nu sunt situații în care pacientul trebuie să aștepte o programare la terapia hiperbară. Mai întâi trebuie controlată urgența și stabilit diagnosticul pentru a ajunge în etapa de recuperare.

Locul real al terapiei hiperbare în oncologie

Terapia hiperbară ocupă un loc precis în oncologie: poate susține vindecarea anumitor țesuturi sănătoase afectate tardiv de radioterapie. Aceasta este o indicație medicală diferită de tratarea cancerului. HBOT nu înlocuiește oncologul, radioterapeutul, chirurgul, chimioterapia, imunoterapia sau radioterapia, nu trebuie folosită pentru a amâna tratamentul tumorii și nu trebuie prezentată ca soluție universală pentru oboseală, durere sau orice simptom apărut după cancer.

Poate deveni însă valoroasă când problema este corect identificată: os mandibular care nu se mai vindecă, cistită radică, leziune cronică de țesut moale sau un caz selectat de proctită radică. În aceste situații, oxigenul hiperbaric nu atacă tumora, ci încearcă să reconstruiască mediul biologic al țesutului sănătos deteriorat.

La Hyperbarium, evaluarea pacientului oncologic pornește de la documentele medicale, statutul actual al bolii, tratamentele primite și acordul echipei oncologice, iar abia după această etapă se poate stabili dacă există o indicație reală, dacă tratamentul este sigur și ce protocol poate fi aplicat.

În medicina serioasă, întrebarea corectă nu este „terapia hiperbară este bună pentru cancer?", ci „există o complicație post-radioterapie pentru care HBOT poate aduce un beneficiu demonstrabil acestui pacient?". Diferența dintre cele două întrebări este diferența dintre o promisiune comercială și o decizie medicală, pe care o simți la Hyperbarium.